Poezie
Sonet 144
CCL
1 min lectură·
Mediu
Sunt ucenicul care tânjește să-nțeleagă
Cum pe mătasea undei, piciorul de sidef,
C-o piruetă lasă, pentru o viață-ntreagă
Întortocheata formă a literei alef;
Cum țese-mbrățișarea de mosc și de otravă,
Un braț mijit din spuma tanaticului vis;
Cum sânul își revarsă în Iad un râu de lavă
Și ochiul – avalanșa tăcerii-n Paradis;
Și cum prin erezia alcovului, sărutul,
În pragurile cărnii, devine tot mai cast,
Freneticele soapte – corvoadă iar avutul
De-nțelepciune parcă obositor balast.
Legat sub drugi de aur, mirifică ființă,
Rămân mereu aproape, în chin și-n neștiință!
11 I 2007
001.820
0