Poezie
Sonet 114
Homerian
1 min lectură·
Mediu
De la-nceputul lumilor te ține,
Purtându-mi legământul, ca un zeu
Dizgrațiat, spre Hades, pieptul meu,
Prin râuri de sudoare și suspine
Și ferecat sub ceruri opaline
În chingile-amintirii – Prometeu,
Îmi ciugulesc regretele mereu
Din dorul care-mi fumegă în vine.
Cu palmele, ‘nainte de maree,
Sub faldurile stâncilor, îmi țip
Destinul frânt al dragostei, femeie,
Cu trupul de sirenă și un chip
De Afrodită, într-o epopee,
Nebun si orb, de-a pururi, pe nisip.
20 iunie 2007 (Jupiter)
001.676
0