Poezie
Sonet 265
(CCCXXXV)
1 min lectură·
Mediu
Am să închid c-un zâmbet de mulțumire tomul
Iubirii, ca de lacrimi sărate să te cruț
Și ca să uiți mai lesne pentru vecie omul
Neîntrecut de nimeni în vicii și virtuți.
Străini, la șezătoare, i-or mângâia cu plânsul
Coperțile, citindu-l când eu voi fi absent
Din carne și din lume, căci ce e scris într-însul
Nu-i o mărturisire ci-un ultim testament.
În filele acestei memorii vegetale,
Tot ce-am avut în suflet mai viu și mai frumos,
Tot ce am strâns în minte mai rău de-atâta jale,
Tot ce am fost și totuși nu-ți fost-a de folos
Va dăinui. Iubito, de versuri și povești
De dragoste sătulă, doar tu să nu citești!
2.02.2015
001258
0