Poezie
Sonet 259
(CCCXXIX)
1 min lectură·
Mediu
De îți asemui ochii cu marea înghețată
Și pielea ce-ți miroase îmbietor a mosc
Cu-ntinderile albe și caste de zăpadă,
Iubita mea, e fiin’că doar iarna o cunosc;
Și dacă-ți văd în plete liane de-ntuneric
Ce pe copacul vieții ca înserarea cresc
Și-n chipul tău – o lună ce-l lùmină feeric,
Iubita mea, e fiin’că doar noaptea mai trăiesc;
Iar dacă depărtarea fatidică mă lasă,
Încet, ca o tortură, fără de sevă-n corp
Și dacă lângă tine atingerea-i o coasă,
Iubirea mea, e fiin’că de dragoste sunt mort.
De nu-mi poți fi nici ziuă, nici vară și nici viață
Și versul meu e negru, e bocet și e gheață.
001.411
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cristian Vasiliu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 109
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Cristian Vasiliu. “Sonet 259.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-vasiliu/poezie/14044684/sonet-259Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.