Poezie
Sonet 243
CCCXIII
1 min lectură·
Mediu
Nu am venit să predic – dintr-un pustiu – Iubirea,
Trufaș călcând păcatul, de carne dezlegat;
Pe cât e de frumoasă, pe-atât de slabă-i firea
Umană, iar în mine și zeul e bărbat.
E fad sărutul buzei și-mbrățișarea castă
Nu-i cântec la vreo nuntă, ci-un languros prohod.
Eu voi mai mult! Iubirea ce-n suflet îmi adastă
Din trup își trage seva și trupului dă rod.
Sunt viu și – vie-n mine – Dorința se revoltă;
Cu mine către ceruri și înăuntru-arunc.
Sămânța se sfințește făcându-se recoltă;
Iubirea se sfințește trecând din piept în prunc.
Și te iubesc cu ochiul, cu brațul și cu coapsa;
Și-n dorul de iubirea-ți îmi ispășesc pedeapsa.
10.I.2012
001.521
0