Poezie

Sonet 227

CCXCVIII

1 min lectură·5 martie 2011

Mediu

Sunt doar un gol în ziduri de nu îmi ești aproape

– Fereastră spre `năuntru –, căci tu, între oglinzi,

Nemărginitu-mi suflet și trupul ce-l încape,

Ai reușit cu vraja iubirii să le prinzi.

Din adâncimi fictive eu nu eman lumină,

Ci, șlefuit cu grijă de vise și trăiri,

Întorc `napoi slăbită lumina ta senină

Și-exist doar de în mine vreodată te admiri.

Atunci sunt tu în orice mișcare, trăsătură

Sau haină; sunt mai gingaș, mai chipeș și mai șic.

Cum să înveți iubirea de îți privești cu ură

Răsfrânt fidel în mine mimeticul nimic?

De-ai să mă spargi, Iubito, trădându-mă, furioasă

Pe adevăr, ghinionul îți va intra în casă.

5.III.2011

001.761

Cristian Vasiliu. “Sonet 227.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-vasiliu/poezie/13973693/sonet-227

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.