Poezie
Sonet 227
CCXCVIII
1 min lectură·
Mediu
Sunt doar un gol în ziduri de nu îmi ești aproape
– Fereastră spre `năuntru –, căci tu, între oglinzi,
Nemărginitu-mi suflet și trupul ce-l încape,
Ai reușit cu vraja iubirii să le prinzi.
Din adâncimi fictive eu nu eman lumină,
Ci, șlefuit cu grijă de vise și trăiri,
Întorc `napoi slăbită lumina ta senină
Și-exist doar de în mine vreodată te admiri.
Atunci sunt tu în orice mișcare, trăsătură
Sau haină; sunt mai gingaș, mai chipeș și mai șic.
Cum să înveți iubirea de îți privești cu ură
Răsfrânt fidel în mine mimeticul nimic?
De-ai să mă spargi, Iubito, trădându-mă, furioasă
Pe adevăr, ghinionul îți va intra în casă.
5.III.2011
001.743
0