Poezie
Sonet 217
CCLXXXVIII
1 min lectură·
Mediu
Fiorul prin vertebre înșurubat coboară,
Căci n-am crezut vreodată că mintea mea din malț
Și inima-mi umflată ca un balon – ușoară,
Atât de sus cu tine eu pot să le înalț.
Juma\'te fericire și jumătate spaimă...
E-un germene-al ratării în fiecare zbor
Și chiar de peste umeri ca niște aripi stai, mă
Uit înapoi c-un vaiet și-n jos șovăitor.
Ca pe-un Icar mă arde un soare al iubirii.
Þi-s brațele de ceară? Ai dor în temelii?
Ne vom schimba în duhuri cu darul nemuririi
Sau peste tot trecutul noi ne vom prăbuși?
Cu gândurile-acestea sunt tot mai singur sus,
Căci îndoiala-n aer e o cădere-n plus!
001626
0