Poezie

Sonet 217

CCLXXXVIII

1 min lectură·5 decembrie 2010

Mediu

Fiorul prin vertebre înșurubat coboară,

Căci n-am crezut vreodată că mintea mea din malț

Și inima-mi umflată ca un balon – ușoară,

Atât de sus cu tine eu pot să le înalț.

Juma\'te fericire și jumătate spaimă...

E-un germene-al ratării în fiecare zbor

Și chiar de peste umeri ca niște aripi stai, mă

Uit înapoi c-un vaiet și-n jos șovăitor.

Ca pe-un Icar mă arde un soare al iubirii.

Þi-s brațele de ceară? Ai dor în temelii?

Ne vom schimba în duhuri cu darul nemuririi

Sau peste tot trecutul noi ne vom prăbuși?

Cu gândurile-acestea sunt tot mai singur sus,

Căci îndoiala-n aer e o cădere-n plus!

001.634

Cristian Vasiliu. “Sonet 217.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-vasiliu/poezie/13963559/sonet-217

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.