Poezie

Sonet 209

(CCLXXXIV)

1 min lectură·3 mai 2010

Mediu

Ne-am încheiat războiul cu scrâșnetu-i și trânta

Ca o îmbrățișare în care-aș fi murit,

Iar azi, în miez de pace, e frig și pe pământ a

Căzut din mine fierul iubirii ruginit.

În fiecare rană – de-acum o cicatrice ! –

Se-ascunde-o amintire, iubitul meu dușman,

Mi-a evadat durerea din trup și sunt ferice,

Dar într-o zi de doru-i descresc cât într-un an.

Cu ce prilej de ceartă de-acum să mă apropii,

Când între noi distanta tratatele-o sfințesc,

Când am uitat securea dormind pe fundul gropii

Și acceptăm tăcerea ca pe un dat firesc?

Trăiam pe-atunci chiar dacă eram aproape mort,

Iar astăzi, viu, în suflet duhoarea morții-o port!

3.IV.2010

001.694

Cristian Vasiliu. “Sonet 209.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-vasiliu/poezie/13939292/sonet-209

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.