Poezie

Sonet 197

CCLXXV

1 min lectură·29 iulie 2009

Mediu

(continuare...)

Ne împărțim o lume cu linii trase simplu

Pe hărțile vieții anoste către vest

Și ni se culcă tragic în agonie timpul

În trup căci împărțirea nu va mai da cu rest.

Ne-am adunat odată tot sângele din vine

Pentru-a-nmulți grădina cu încă un răsad

Și-acum, la despărțire, cu-atât mai greu îmi vine,

Cu-același calcul rece, din doruri să te scad.

De-acum învăț în suflet să port mulțimea vidă

Și să-mi extrag din carne nebunul radical –

Las simțul rațiunii în mine să ucidă

Speranțele cu semnul mai mare sau egal.

(Chiar dacă rațiunea în mine o blestemă,

Þi-am demonstrat iubirea ca pe o teoremă!)

29 VII 2009

001.691

Cristian Vasiliu. “Sonet 197.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-vasiliu/poezie/13898981/sonet-197

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.