Sonet LXXIX de William Shakespeare

Însingurat, n-O mai invoc cu teamă În ajutor la fiecare vers, Căci ritmul grațios mi se destramă Și dorul d-Euterpe mi s-a sters. De-acum, iubito, vei nutri penelul Altor poeți mai vrednici de a fi Iubiți, dar jefuindu-te în felul Acesta și-ei ca mine vor plăti. Vor sfâșia virtutea în cuvinte Sau poate-o vor amaneta de ieri Pe mâine pentru a-și putea permite Doar ceea ce tu însuți ai să-oferi. Să nu-i atingi cu sila, cu disprețul Sau mulțumiri căci o să-ți afle pretul! Sonet LXXIX de William Shakespeare Whilst I alone did call upon thy aid, My verse alone had all thy gentle grace; But now my gracious numbers are decayed, And my sick Muse doth give an other place. I grant, sweet love, thy lovely argument Deserves the travail of a worthier pen; Yet what of thee thy poet doth invent He robs thee of, and pays it thee again. He lends thee virtue, and he stole that word From thy behaviour; beauty doth he give, And found it in thy cheek: he can afford No praise to thee, but what in thee doth live. Then thank him not for that which he doth say, Since what he owes thee, thou thyself dost pay.