Cerc

un poem plăcut care lunecă ușor dintr-un punct și revine mereu în același punct, rorund, adică întreg. Un poem care îndeamnă la meditație,\"când voi arunca cu inima /în șotronul desenat pe asfaltul/unei străzi cu două trotuare/va trebui ca cineva/străin corpului meu/ să-i mențină bătăile\"
Plăcută citire!
Cu sinceritate,
Teodor Dume,

Mi s-a părut foarte interesant cum de la *dacă* ajungi la*va trebui*.Cândva va trebui să aruncăm cu inima în pătratul unui șotron și atunci vom avea nevoie de*cineva* străin.Plăcută lectură!

Gânduri bune,
Victor

Teo, multumesc pentru aprecierile facute si te salut prieteneste.

V.Tarina, ma bucur pentru prezenta dvs si pt. semnul de apreciere al textului.va multumesc si va mai astept..
Cu multa stima,
Radun.

O poezie interesantă (doar) prin interior-exteriorul cercului, din perspectiva acelui „cineva / străin corpului meu”. Primele 6 versuri sunt, în opinia mea, un preludiu previzibil și un surplus (inutil).
mi-o plăcut (însă – în mod deosebit) „cel mai greu / este atunci / când voi arunca cu inima / în șotronul desenat pe asfaltul / unei străzi cu două trotuare / va trebui ca cineva / străin corpului meu / să-i mențină bătăile nebune / în interiorul cercului.”
Plăcută și interesantă această „clonare” poetică, înspre un final care trebuie menținut, până la urmă, cu „bătăile nebune / în interiorul cercului.”
Frumos.

cu stimă, Cornel Ștefan Ghica

Stefan, iti multumesc pt comentariul scris pe tema textului.
unele indicii mi le-ai dat si am sa tin cont de ele.
Te mai astept.
Cu stima,
Radun.