Poezie
De ce n-aș spune sincer...
(sonet)
1 min lectură·
Mediu
DE CE N-AȘ SPUNE SINCER...
De ce n-aș spune sincer, mi-e dor de codrul verde...
Stimând tehnologia, romantic am rămas;
Când alții zbor spre stele, prin ierbi, eu merg la pas,
Desculț, spre lunci cu ciute, dar știu că nu m-aș pierde..,
Peste mașini și burguri, trec cuci și rândunele -
Ele străbat prin unde AM, FM și hertzi...
Nici eu nu le țin contul, că trec printre pereți
Și tot ne spun de crize, refugii, vremuri grele...
Noi hai să fim aparte: tu-mbracă-te în voaluri,
Să râdă ceru-n ele, eu să le-ating vrăjit
Când vei păși ca-n aer, plutind prin infinit,
Eu să te-nvârt în brațe, s-alunecăm spre valuri,
Iar tu să-mi spui: "Nebune, de tot m-ai amețit !
Du-mă să uit de toate într-un castel cu baluri !..."
001.394
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cristian Petru Balan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 130
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
Cristian Petru Balan. “De ce n-aș spune sincer....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-petru-balan/poezie/14078953/de-ce-n-as-spune-sincerComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
