Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Melodia sufletului

1 min lectură·
Mediu
În versul blând ce-n taină se strecoară,
Se-ascunde-o muzică din cer ce ne-nfioară,
Ea nu se-aude, fiindcă-i diafană,
Și vindecă neliniștea umană.
Cuvântul intră-n noi venind din ceruri,
Cu ritm ascuns, fiind undă de misteruri,
Și-n fiece silabă simți intimul
Plantând în ființa noastră tot sublimul.
Nu-i doar poem, ci leac și dezlegare,
Când glasul versului e-un răsărit de soare
Care ne-mbracă-n sensuri absolute
Și ne transformă viața în virtute.
O strofă egalează-o simfonie
Când inspirația coboară din tărie,
Celor cu sete de frumos e-o hrană
Ce le alină-n suflet orice rană.
Așa se nasc în noi simțuri alese,
Care 'nainte n-au fost înțelese,
Căci versul viu pe fiecare-încântă:
Pe mulți ne-mbracă-n poezie sfântă !
7 oct. 2025
007
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
118
Citire
1 min
Versuri
21
Actualizat

Cum sa citezi

Cristian Petru Balan. “Melodia sufletului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-petru-balan/poezie/14194650/melodia-sufletului

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.