Cristian Neagu

În cimitirul celor vii prin care umblăm cu toții Neavând reper o cruce identificatoare, Ne descompunem supuși mai rău decât morții Prin lehamite, și teamă de eroare. Nu-mi explic cenușa căzută

Dacă Pasărea-Spin cântă o singură dată mai dulce decât orice altă vietate de pe pământ, și apoi zboară în căutarea copacului cu spini unde va muri, izbindu-se de unul dintre aceștia, Astrapia,

Pe zidul chipului trist Se afișau zâmbete greșite, Și totuși ai aflat că mai exist, Reprodus constant printre cuvinte. Am întrebat nopțile compacte Cum de s-au vindecat ochi-mi sfâșiați, Și

Am risipit rug de iubire profundă, Şi-am presărat atâţia paşi Prin era noastră cât o secundă, Devenită stea, pe cerul din Iaşi ... Nopţile noastre au rămas intacte Cu tot cu strigătele

De ce accepți, poporul meu de snoave Cu tâlcu-nțelepciunii în proverb, Curentele străine și bolnave Ce îți indică drumul cel mai sterp?! De ce străvechi tradiții lași deoparte Riscând

Era primăvară cu muguri plesniți Când somnul etern, lăsat greu peste pleoape, Te-a așezat între enigmaticii sfinți Lăsând nerostite promisele șoapte. Zegreană de Bistriță ... prin cețuri de

Clipe rănite, prelinse în urna lacrimală Inundând irișii de-un verde smarald, Au stins suav durerea abisală Recompunându-mi chipul acela cald. Îmi oglindeam în privirea ta vindecarea Iar tu,

Privirea-mi pierdea mesteceni pustii, Dându-mi parcă, onor la o moarte De iubire... fără egal în enciclopedii, Nedescifrată însă în totalitate. Se derulau`napoi, și drum, și crengile de

*Schițele lui Hipocrat reprezentând fazele evoluției Lunii \'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\'\' Sunt prins

Reclădit din sânge și ruine Nu te-am căutat doar să te găsesc, Invocând recurs instanțelor divine Am cerut să fiu lăsat ... să te iubesc ! Plânsul beznei, în lumina lumânării albe Cheamă

Mo gajo, tu n`ai janes? Avem rege și-mpărat, Jucăm dublu rol pervers Cu ajutoare de la stat. Suntem de neam roma-nii Presupunem că am veni din India de Nord-Vest; Avem limbă scrisă din anul

Am venit la tine bace, Să lăcrimez de ultimă vedere... Curând, nu vei mai fi reprezentativ în peisaj. Se schimbă lumea, și dintr-o prevedere, spiritul transhumanței va sângera mortal într-un

Bucăți din noapte s-au desprins vulgar Simultan cu ideea ultimelor clipe, Fâlfâind din aripi un înger mortuar Ritualiza paos-ul în rugi stereotipe. Bucăți din noapte s-au prăbușit în gol Și-am

Bună seara. Acesta este sufletul meu Sau, ce-a mai rămas din el, de fapt... Pentru ca l-am dăruit mereu Celor ce-au venit, și au plecat. Sufletul meu s-a pierdut crezând În vorbe dragi, spuse

Știu că... am adormit visând triajul Unde, acari grotești verificau macaze, Conștient că-s rătăcit în peisajul Năclăit de cobalt, sub lună fără raze, M-am visat vagabond printre căile

De la un timp mor amintirile în noi Sau poate, noi murim în amintiri, Egalizând dimensiuni de ceață și noroi Peste descompuse oglindiri. Tăcerile îmbătrânesc în ochii tăi De anotimp orfan și

Nu știu de ce, Tot mai des pomenesc numele morții Convins că nu mă voi opri la hotar S-apuc să citesc în finalul cărții Ce-mi veți lăsa:un gând curat... un gând murdar... După ce plec,

Nici caldă și nici bogată în nuanțe, Această toamnă prin care vlăguit mai trec, Este de fapt un cumul de creanțe Al rănilor, ce-mi sângerează-n piept. Această toamnă ar fi trebuit să fie

Cătun de fum Srtivit barbar, De ploi retur Cu felinar, În negre nopţi Pustii şi reci, Mă mai adopţi Şi mă petreci Sub prag de gând prin nostalgii, Copil zburdând Între copii În

Mă dor în gând ploile de la Slănic, Când vinul nopții -roșu- ne era pe terminate Iar trupul tău, cu parfum de măr edenic, Recompunea dragostea-n extazieri necontrolate. Mă mai arde -la baia

E-atât reproș în jur, și străbate Dinspre mormintele strămoșilor eroi, Prin simbolistica zidului cetate, Tot ce am schimbat și am trădat în noi. E-atât reproș în scrieri de clasici Și-n pilda

Giganți ai scrisului cu versul academic Înălțați pe piedestaluri de volume groase, Nu denigrați poetul, și nu-l numiți nemernic C-a scris egal cu voi, având doar zece clase. Divinul har și

Se-ntrec năluci călări pe vânt În chiote de crivăț exaltat Imaculând cu alb, și cu descânt, Colinde vechi... pe care le-am uitat. Cosmetica iernii în culori păgâne Pierde giuvaierul spiritului