Poezie
Anei Zegrean
1 min lectură·
Mediu
Era primăvară cu muguri plesniți
Când somnul etern, lăsat greu peste pleoape,
Te-a așezat între enigmaticii sfinți
Lăsând nerostite promisele șoapte.
Zegreană de Bistriță ... prin cețuri de munte
Mi-ai scris poemul acela, profund delicat,
Unind depărtările noastre cărunte
Din care, lăcrimându-ți tristețea, ai plecat...
Ană - distih, te tângui a toamnă
Cu lacrimi pe frunze, cu frunze-n pământ,
Sângerând brumă dintr-o ascunsă rană
Ce te-a durut în viață, dar și-acum în mormânt;
E taina iubirii de dincolo de vamă,
E bezna resemnării fără deznodământ ...
001.309
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cristian Neagu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 86
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
