fiul tău nu mai există
l-au cules muștele pe drum
niște erinii înțelepte și bete
m-am autoflagelat pentru el
m-am degradat
în sinuozități calme și drepte
ca o morală recognoscibilă
dar fiul
față în față
privirile iscodesc pereții
spatele gândurilor
poate
liftul e ca o închisoare din care
nu-ți poți evada nici măcar
respirația
nu ne mai știm
politețea face zid între depărtările
ți-aș fi agățat zâmbetul de picior
să răsune a mers dezmierdat
și a somnuri ușoare
și l-aș fi arcuit
la fiecare înnoptire de noapte
cu diminețile aplecate peste tine
pornite spre
Timpul se scufundă în halba
covârșită de bere
și până la pașii tăi
mai am
trei odăi de-nnoptat
în jur gurile glumesc înroșit
cu ochii de șirag ai poveștilor
până la cele șapte trude doișpe
harnic pisicii îi dau duhul
să-l curețe de neliniști de plictis de ce-o mai fi
să-i răzuie puțintel ciobiturile vieții
ianoș preumblă alene catifeaua ei mieunată prin cotloanele serii
viețile i
în colțul ăla al ei nemțoaica își mistuia
gândurile fără de nici o pricină
plimbându-le agale prin barul plin de fum
și preumblări de alte neasemenea gânduri
le ocolea de persoane trupurile lor
SCRIU CU PIXU LU IVONA MÃ UIT AȘA PIEZIȘ PRINTRE CADAVRELE STICLELOR MÃ ÎNTREB CINE ȘI CUM ȘI ȘTIU CÃ NU S-AR PUTEA CÂTEODATÃ SÃ VÃD MAI SUS DE GURILE STICLELOR MOARTE PE STICLA MESEI ȘI STICLA
oamenii au ticuri
gesturile îi stăpânesc necontenit
fără silință
oglinda îi arată limpezi numai când o întreabă
când o privesc apele se schimbă
devin fărâmicioase și agitate
neastâmpăr foarte
se culcușea sub sprânceana fulgilor
înviorați de liniște
despica pe rând sunetele
margini de margini
până la abundența miezului însomnit
de la povara privirii
sumețea speranța ca o
nici măcar fiica ta nu mai e pe de-a-ntregul
acum mai e și nevasta lui
își împart bucuriile și necazul
mângâierile și cearta
își împart torentele voastre bucăți din ea
să o duceți
