aici lumina stă să cadă
peste urechile noastre dezlănțuite
ordinea se restabilește la cântar
de sub pleoapele curgând săltăreț pe sub mese
tu stai în dreapta
tu bărbia puțin mai sus
să ți se
spre noapte am adormit lângă tine
afară tremura vremea stările acelea de angoase zurlii
când înlăuntrul ne e posedat
mișună-n noi demonii se zvârcolesc se lovesc
de straturile târzii ale
e ca și cum un pom ar crește nesăbuit
uite colo prima oară ne-am întâlnit
nici nu știam că exiști un semn obscur prin lume erai
sufereai de limbariță zâmbetul măsluit agățai
peste tot primprejur
aidoma ei aș fi scris despre luna în care
bălăcăream câte o singură întâmplare câte
o intransigență a vieții luate de-a gata în pumn la
un moment dat la masa oarecum zilnică la
picnicul din
aș fi evitat să
mă disjung ochilor voștri înfometați de pe-semne
uite colo o țigancă își vinde ultima floare
o spală în găleata rămasă cu apa de ieri dimineață în ea
culcușește picăturile în
aici poți găsi raspuns la întrebările tale mi s-a spus
era simplu și incitant
un răspuns la toate întrebările
am înțeles că va fi structurat după felul lor lungime lățime adâncime tematică
o
în seara asta am privit-o-ntins
sprâncenele ei ─ arcuri încordate pe firul subțire-al privirilor
săgetând
drumul întins între două mese
între două lumi lubrifiate de amintiri diferite
ai
e ca și cum ți-ar rămâne un picior suspendat în aer
o fărâmă din tine uitată în nemișcare
în starea aceea primară când totul tace
când existența uită să mai existe
când zeii se pierd undeva prin
cînd te-am citit
lumina tocmai se dezbrăca de-ntuneric
nu era o metaforă
nu
dimineața își făcea de lucru ca de fiecare dată
de ceva timp încoace
un reper pentru deschis ochii și toate
și nici n-a urcat sunetul pân’ la noi
se târa slab și palid de-așa neputință
pe mocheta întinsă ca o disperare sub scaune
se scurgea ca o vâscozitate oarecare pe sub tălpile auditorilor cumințiți
să nu mai recit cum
dimineața se răstoarnă peste noi
de fiecare dată
azi e vremea litaniei
mâine e vremea litaniei
poimâine la fel
umbrele ni se orânduiesc
în fulguirile luminii care
stă să
și iar s-a-nstăpânit pe aici foaia asta strălucitoare
foaie de lux neobișnuită mâinilor noastre mângâietoare de ciorne
refuzate ideii de hârtie aptă scriiturii
au! vorba deja s-a-nglodat în
Îi atârnau gâtul
de un copac plin de mustrări mărunte
-cerc de cerc-
în vârful degetelor
zâmbetul se mistuia acerb
ca o ispășire
pleoapele se umpleau de lumina
desfrunzită
și pe sub ramuri
și erau secundele lungi în noi
cei doi stăteau la aceeași masă
două extremități ale acelorași întâmplări ale serii
ar fi vorbit despre trecut despre
sinuciderile curente
o să mă omor să mă
să mori pe drum
de urâtul
atâtor numere
stivuite la case
nu mai
dibuiesc
scurtătura
de atâtea cifre sculptate
renunță-mă
în pragul porții ăleia
și vezi
de-ți mai gâlgâie
prin buzunarul
și poate m-aș prăvăli acolo
în semnele băute ale cafelei
să mă citești dimineața și câteodată la prânz
să mă cuprinzi în oboseala buzelor
lipsite de vorbă
și poate m-aș aromi la foșnetele
marțea următoare mă-mbăt
să visez raci verzi
murmurând roșu
vremelniciei
să-ncolțesc clești sub halba unde
soarta are gust de accize
să petrec clipele deocheate
doar în marginea lor
doar pe
în seara asta albul se năpustește în jurul nostru
nu mai prididim să-l desfacem
să curățăm de el spațiul
jururile ne sunt năpădite de alb
se afundă în el
și niciodată nu vom mai ști noi de
și-a iar maturizat o dorință termină se lasă întunericul și nu mai pot aștepta tăcerea
vino după mine uite șoldurile sunt încă la locul lor mersul e legănat plin de prospețime dorințe promisiuni și
au recuperat vederea îndelung rotunjită
la masa cea alăturată unde
vorbele se scurg băloase în afara gândirii
și dorințele pipăie sârguincios
prăbușirile astea ale serii
unde femeile se bat la
mâinile tale sunt poposite de umbre
și nemișcări
urgisite
mâinile tale
se abat prin buzunarele înserării
după forfotele încetinite
în gânduri
mâinile tale închid oglinda
în apele
ce ai uitat să străbați din mine
a putrezit
s-au lepădat resturile de trup
ca un noroi mort năpădit sub picioare
s-au zvârlit undeva în materie
hăituite de colții ei materiali de asemenea
și
în seara asta nemțoaica a devenit nicol
ea noua săsoaică ce colonizează acum sibiul
nemțoaica se mângâie de numele ei franțuzit cu gura lui bebe
aflată în mare vogă
ai primit mesaj de la gagică,
limba ni se desface în fraze
acestea se leapădă una câte una
de propoziții
spre-a le re-ntregi mai încolo
propozițiile se complac în cuvinte
și de aici
totul devine mai simplu
tot mai