Cristi Suciu

când strâng din dinți nici nu mă simți nu simți că eu sunt mort prea mort ca să mai pot să mă prefac în drac iertat sau înger în delir respir doar vise moarte fără șir ucis de

tremur de frig mi-e frig să mai strig ghemuit la picioarele de piatră ale statuii de piatră sub norii nemulși și netunși de iarna lor corozivă parșivă trec prieteni cu fericirea măsluită pe

mda… da… îmi amintesc cum încercam să te iubesc și tu țipai sub trupul meu de soldățoi întărâtat și greu murdar și împuțit , libidinos nu mă lăsai nicicum să mușc din sânul tău curat de

plouă de zile lungi de nopți mai lungi ca nemurirea și tu iubito plângi că n-avem bani nu îmi auzi clipirea ( ultima ) din ochii mei topiți nu știi că oasele mi-s moi și reci ca

… și-apoi să urle lupii toți , să urleee… să cadă paznicii de rai din turle , să cadă Dumnezeu din ceruri ude , ca să-l vedem și noi la chip , la trup , la sufletu-i greoi și să îl luăm

se împiedecase neființa și în plânsul ei tăcut din neplămâni m-am întrupat în trup de fiară în codrul în care suferința stăpână e pe lucruri moi de lut și mușc mereu tot lucrul care umblă

stâlpii electrici sărută strâmb strada în blocuri comuniste se sting lumini din lămpi obosite de esență gălbuie într-un boschet printre frunze și spini o liceeancă ia dezgustată prima ei

nori dospind muțenie multă marea nu se mișcă ne ascultă pe amândoi doar noi doi sorbind singurătăți de piatră și între noi între noi doi zace îmbietor o daltă

tu cu poveștile tale stupide eu cu somnul meu cel lung tu cu prietenele tale livide eu cu inima înecată în amurg eu cu toate basmele mele tu cu gura plină de vulg eu cu toate nopțile

odaia prea strâmtă pentru șoapte de noapte tigaia murdară cu untura amară pâinea-ntărită învelită-n hârtie de ziar mototolită foi mâzgălite topite de seară ciorapi nespălați ordonați și

un înger a făcut un salt mortal și a căzut în piața din oraș pustie un bețiv cărunt cu fața ca de cal și-a zis : - aripile mi-ar prinde bine mie … le smulse proptind bine piciorul să cazi

din somn prelung într-un nou somn uit tot mai des să nu adorm vă văd din ce în ce mai rar ca într-un film prostesc bizar sunteți mai lungi purtați toți blugi invariabil ambalați în pungi

e frig și lung și întunecos holul de faianță din azil la munte-i frig și lupii-s jos ochii bătrânilor lucesc umil e frig și multă umezeală în oase bătrânii-s muți și mici cât un copil

salcâmii să-și cearnă pe ochii mei uscata floare secunda de la capăt să adoarmă pe gura mea pe dinții mei din șoapte rare să curgă lin uitarea, în vene să înțepenească să fie pururi mută și

prin piețe lumea a ieșit de un ceas doar eu rămân cu mine în casă că mi-a dat sângele roșu pe nas și am ochii plini și stau sub masă obrazul meu pe lut îl las și ascult cum lumea stă de

departe ești tu cu buzele dulci zeiță dimineții și a zilei dintâi în frunzele pomilor suspine aduci și crinii grădinii îți strigă : - Rămâi

mi-a înflorit un ochi cel stâng într-o zi caldă de mai e o floare de cireș ce o strâng între pleoape popa mi-a zis : - nimic nu ai și lumea mă salută în oraș drept Înfloritul mă

- sătulă sunt până la gât de astă viață… rostea cu gând amar o mamă făcându-i nod la ață - lumina ochilor s-a dus aprinsă în altă lume - mă duc chiar azi s-o caut mă duc mă duc …își spune și

la moartea mea suflați în soare și toate stelele ce sunt le puneți într-o lumânare sau le îngropați la mine în mormânt salcâmi gătiți de sărbătoare voi să-mi foșniți funebrul cânt și

Nu am mai ținut de multă vreme un jurnal. De data asta nici nu știu dacă voi continua măcar. Nu știu dacă ceea ce scriu poate fi numit jurnal. Mă simt singur. Clișeu. Nu mai pot. Simt că toate

vrăjmașii mei fac umbră crucii și florile se închid de cum dau zorii căci m-am întors la întunerecul cel vechi și cad cealaltă dimensiune din celălalt colț au mai rămas doar două

m-am întors maică acasă … de ce nu-mi spui ceva ? A !.. capacul muced nu te lasă nici templul nu mai stă în picioare și altaru-i tot ruină vânt gol și alb și ce răcoare !… să-mi fi

un câine scuipă sânge iar aerul încins îi arde tot plămânul șoseaua-i un abis cu ochi uscat își caută stăpânul ca într-un soi de vis câinele scuipă sânge și-n roșul lui scuipat el