Nici nu mă simți
când strâng din dinți nici nu mă simți nu simți că eu sunt mort prea mort ca să mai pot să mă prefac în drac iertat sau înger în delir respir doar vise moarte fără șir ucis de
La statuia lui Matei Corvin
tremur de frig mi-e frig să mai strig ghemuit la picioarele de piatră ale statuii de piatră sub norii nemulși și netunși de iarna lor corozivă parșivă trec prieteni cu fericirea măsluită pe
Și totuși mă iubeai
mda… da… îmi amintesc cum încercam să te iubesc și tu țipai sub trupul meu de soldățoi întărâtat și greu murdar și împuțit , libidinos nu mă lăsai nicicum să mușc din sânul tău curat de
Nici n-ai bagat de seamă
plouă de zile lungi de nopți mai lungi ca nemurirea și tu iubito plângi că n-avem bani nu îmi auzi clipirea ( ultima ) din ochii mei topiți nu știi că oasele mi-s moi și reci ca
A doua venire
… și-apoi să urle lupii toți , să urleee… să cadă paznicii de rai din turle , să cadă Dumnezeu din ceruri ude , ca să-l vedem și noi la chip , la trup , la sufletu-i greoi și să îl luăm
Fiara
se împiedecase neființa și în plânsul ei tăcut din neplămâni m-am întrupat în trup de fiară în codrul în care suferința stăpână e pe lucruri moi de lut și mușc mereu tot lucrul care umblă
Non-poezie de unică folosință
stâlpii electrici sărută strâmb strada în blocuri comuniste se sting lumini din lămpi obosite de esență gălbuie într-un boschet printre frunze și spini o liceeancă ia dezgustată prima ei
Noi
nori dospind muțenie multă marea nu se mișcă ne ascultă pe amândoi doar noi doi sorbind singurătăți de piatră și între noi între noi doi zace îmbietor o daltă
Sărăcie
n-am bani iar banii cumpără plăcerea o curvă mi-a șoptit că sunt frumos mi-a spus chiar c-ar putea să mă iubească dar când i-am tras chiloții jos mi-a zis că nici Cristos n-o ia făr ’ să
Amândoi. Eu. Iubindu-te.
tu cu poveștile tale stupide eu cu somnul meu cel lung tu cu prietenele tale livide eu cu inima înecată în amurg eu cu toate basmele mele tu cu gura plină de vulg eu cu toate nopțile
Îndrăgostit
odaia prea strâmtă pentru șoapte de noapte tigaia murdară cu untura amară pâinea-ntărită învelită-n hârtie de ziar mototolită foi mâzgălite topite de seară ciorapi nespălați ordonați și
Poveste cu înger
un înger a făcut un salt mortal și a căzut în piața din oraș pustie un bețiv cărunt cu fața ca de cal și-a zis : - aripile mi-ar prinde bine mie … le smulse proptind bine piciorul să cazi
Generația \' 75 - \' 85
din somn prelung într-un nou somn uit tot mai des să nu adorm vă văd din ce în ce mai rar ca într-un film prostesc bizar sunteți mai lungi purtați toți blugi invariabil ambalați în pungi
La azil
e frig și lung și întunecos holul de faianță din azil la munte-i frig și lupii-s jos ochii bătrânilor lucesc umil e frig și multă umezeală în oase bătrânii-s muți și mici cât un copil
Spre steaua înflorită
salcâmii să-și cearnă pe ochii mei uscata floare secunda de la capăt să adoarmă pe gura mea pe dinții mei din șoapte rare să curgă lin uitarea, în vene să înțepenească să fie pururi mută și
Prin piețe
prin piețe lumea a ieșit de un ceas doar eu rămân cu mine în casă că mi-a dat sângele roșu pe nas și am ochii plini și stau sub masă obrazul meu pe lut îl las și ascult cum lumea stă de
Departe ești tu
departe ești tu cu buzele dulci zeiță dimineții și a zilei dintâi în frunzele pomilor suspine aduci și crinii grădinii îți strigă : - Rămâi
Înfloritul
mi-a înflorit un ochi cel stâng într-o zi caldă de mai e o floare de cireș ce o strâng între pleoape popa mi-a zis : - nimic nu ai și lumea mă salută în oraș drept Înfloritul mă
O mamă
- sătulă sunt până la gât de astă viață… rostea cu gând amar o mamă făcându-i nod la ață - lumina ochilor s-a dus aprinsă în altă lume - mă duc chiar azi s-o caut mă duc mă duc …își spune și
La moartea mea
la moartea mea suflați în soare și toate stelele ce sunt le puneți într-o lumânare sau le îngropați la mine în mormânt salcâmi gătiți de sărbătoare voi să-mi foșniți funebrul cânt și
Delir
vrăjmașii mei fac umbră crucii și florile se închid de cum dau zorii căci m-am întors la întunerecul cel vechi și cad cealaltă dimensiune din celălalt colț au mai rămas doar două
M-am întors maică acasă
m-am întors maică acasă … de ce nu-mi spui ceva ? A !.. capacul muced nu te lasă nici templul nu mai stă în picioare și altaru-i tot ruină vânt gol și alb și ce răcoare !… să-mi fi
Câinele
un câine scuipă sânge iar aerul încins îi arde tot plămânul șoseaua-i un abis cu ochi uscat își caută stăpânul ca într-un soi de vis câinele scuipă sânge și-n roșul lui scuipat el
Soarele
ce bine miroseau coroanele de mort soarele încălzea sicriul și mortul și popa și ograda soarele soarele soarele colbul se ridica în urma adunării care urma carul cu raclă soarele
Iubind
carne mângâind carne sărutam un înger pământ strivind pământ mă împreunam cu o femeie sufllare întâlnind suflare te iubesc , i-am spus cenușei de sub mine
Clovnul
râul și-a luat haina cernelii pe pod în mijlocu-mbulzelii un clovn venit de nu știu unde dansa jongla și făcea tumbe acum e singur cu ochii umflați de plâns își cere în genunchi
Povestea Împăratului de tren
azi împăratul trenului cu care eram rătăcitori din ușa strâmtă a vagonului ne-a mângâiat ocrotitor trecu apoi prin fiecare gând cuprins de o tristețe naltă ne-a spus amar că în curând
De dincolo
ești rouă pe alb de trandafir mărgăritar al dimineții sunt îngropat iubito-n cimitir să vii să vezi scaieții
Normalitate
plouă cu vomă îngerească copiii morți nu vor să crească iar tații li se usucă-n sodomie iar mamele-s pierdute-n isterie totu-i normal în lumea lor atâta doar că crinii mor
Of
câtă nemărginire între marginile acestui trup de lut și câtă deșertăciune totodată cât aș fi vrut să nu mă fi născut vreodată
Ce oraș bizar
ce oraș bizar și pustiit e trupu-mi firav și nimic nu mișcă-n lungul străzilor ce poartă teama-n glasul lor care șoptește-n vânt de gheață Lumină , Cale , Adevăr și Viață doar spiritu-mi mai
Prefăcându-mă
( plângându-mi copilul nenăscut ucis încă din burta femeii mele ) suntem atât de fericiți când bem o bere împreună eu râd cu voi de dobitoci de proștii ce nu știu trăi ca noi … de cei
