Cristea Aurora

În noaptea ce răsare și-n stele care pier Se vede Luna plină, un splendid giuvaier Un bec ce luminează pe fruntea obosită Cu grijă și mâhnire adesea pardosită. Ridică-o clipă ochii spre bolta

Un dor mă arde-n noaptea rece În mine moare-orice speranță În viața asta care trece Tu nu ai nicio siguranță. Ești lacrimă, ești lut și scut Un abur efemer și vis Ești tot ce-n lume n-ai fi

Pe-o veştedă speranţă Ce vine din neant Şi-a mea nesiguranţă, Un preţ exorbitant. Pentru un vis ce trece Prin viaţa pe pământ Să vină, să vindece Un suflet, un cuvânt. Trăit azi cu

Din stihuri și din versuri, din dragoste de lume Din aluaturi moi și tot soiul de hume Ne-ai încropit din univers, ne-ai zămislit din mare O viață dulce Tu ne-ai dat, c-o singură suflare. Din

De n-aș avea în lume, de n-aș avea uitarea Din inimă să-mi spele, cu patos frământarea Aș crede mai mereu că-n viața asta-ntreagă Sunt simplu lut aprins ce nu se mai încheagă. Mă simt un vas

- Ia uite, ce drăgălașă, spuse raza buclucașă!, privind cu duioșie spre sămânța ruginie. Ea a leșinat, săraca, greu atârnă promoroaca pe genele-i amorțite și de vânt învinețite. Să

Pe-o stradă mică, delicată, din centru, din oraș, De care tot scria pe vremuri un vechi gazetăraș Ne-aduce har odată cu sfințenia Un edificiu cunoscut, pe nume Vovidenia. Căutători de

Secătuite clipe de viață și dezgust Când chinul ți se pare trăit în mod injust Ți-aduci acum aminte că ești un mic destin Și toată existența nu-ți este doar festin. Că fiecare lacrimă și orice

Să nu mă lași, iubito, să trec spre alt hotar Să nu-mi pierd judecata și să ajung hoinar Ești mai presus de mine, ești odă și mister Ispita mea din lume, la care încă sper. Lucirea din privire

De-aş fi mereu precum o stea Şi-o strălucire de-aş avea Cometă ca să trec în zbor Să dau lumină tuturor. Când marea plânge sacadat Şi codrii cântă neîncetat Aș revărsa din mult prea