Crina Albu

În praful roșu din Medjugorje mi-am clătit pașii din înalte constelații de stele mai sus de Calea Lactee ai venit să ne salvezi Femeie și Mamă știai că lumea e în comă zace în

la ușa copilăriei vopsită în verde mă-ntind s-ajung la cheie pe buricele degetelor metalul rece mă fascinează clanța e un pic mai sus nu ajung abia am învățat să merg pe preșul țesut de

în această viață așteptați-vă la minuni dragii mei cornul întunericului țintește să străpungă cerul răzvrătiții sunt pe trepte înalte pozează îmbrăcați în lumină din blană miei nu le

o tu mireasă a celui răstignit îți curg lacrimile de sânge când ți se rostește condamnarea a venit timpul să pornești pe drumul mirelui vulpile îți mânjesc trena albă au confiscat culorile

gândul te mângâie cu aripi albe dar cuvintele mele cu gust de portocale ajung în ochii tăi picături de lămâie e o altă chimie acrită îmi spui nu înțeleg cum aș putea rotunji în

vezi tu licărire din noapte printre șoapte mă adulmecă teama de căpușe care în încercarea bizară hilară de a pune lumina în lanțuri înțeapă marginile de cântec îmi

cine te vede în picioare spune că ești înalt și bine făcut nu știe că te poate dărâma o adiere de vânt să te ridici e o aventură riscantă cu 50% căderi mersul pe jos o problemă de viață

mă sugrumă regretul că te-am tăiat cu o linie roșie mâinile slăbite nu pot opri tremurul picioarelor pe drumul bolovănos rana din umărul stâng îmi sângerează nu pot purta încă o

odihnește-ți ochiul de vârfurile ascuțite ale imaginației maladive plutind în întunericul barbar unde lumina fragmentată distribuită în zecimi de secundă îți creează impresia că te va

poți să ai mii de prieteni pe facebook dar la metrou pe stradă în piață în deșertul din lume nu te strigă nimeni pe nume dacă leșini doar un anonim va forma 112 rătăcesc pe străzi la fel ca

spuneam nu voi intra în cursă dar mă minunez când trec în galop căluții tăi cu ochelari fumurii între ficțiune și realitate e un pas uriaș creierul cu onduleuri se bifurcă în linii

puiule nu mai bea atât că iar ți se pune pata și faci vreo trăsnaie dar de ce să asculte vinul roșu făcea mărgeluțe în delirium tremens simțea o euforie plutitoare soră cu fericirea până

ți-ai pus pălărie cu boruri largi să nu îți cunosc amprenta când îmi fluturi pe la nas friptură de porc în vinerea mare nu e un deliciu când îți văd ochii lucind știu că se vindecă prin

e ceva timp de când vreau să-ți spun (dar izvorul seacă ori țâșnește când vrea el) acei ochi care te traversează nu sunt ai mei sunt ai Olarului eu uneori sunt în stânga alteori în

nu sunt angajată în cercetare la societatea cuvintelor cu atât mai puțin a vorbelor aruncate în vântul teribilismului sau a viselor- efemeride cu parfum de flori de nu mă uita. din puținele

Un băiețel de doi ani jumate Care râde de te dă pe spate, Spune poezii, cântă, dansează, Pe pereți și pe uși desenează, Pândește prin crăpătura ușii Și se furișează ca intrușii, Sare pe

în puful creștinismului călduț nu se naște Simon din Cirene în lumina reflectoarelor de scenă nu se preschimbă apa în vin vinul în Sânge Iuda clonat se înalță pe piedestale povestea