Anotimp pierdut

Se termina toamna,vedeam cum vantul poartă visător frunzele,cum norii lungi,metalici,iși intindeau stăpânirea departe până sper casa bunicilor.Florile se pregăteau să adoarmă vesnic in somnul cald iernii.Așa incepea sfâșitul,ca o poveste pe care toamna o incepea printre florile si câmpurile sale,vestind ca ea va fi în curând uitată si alungată ca o hoață de mesagerii iernii.Apoi in padurea flăcărilor vii,toamna se odihnea și iși continua povestea.Acum zâna cucurbitaceelor,a adunat in flăcările șemineului întreaga sa împărăție plină de argați loiali:ploaia si vantul,cu slugile sale umile,frunzele. Toamna, odată stăpână peste tarini era decât o amintire pe care numai flăcările știau să o readucă la viață.Și se termina un anotimp pe care îl prețuiam enorm,îl pierdeam înghițit de nămeți și geruri. Anotimp pierdut,ce n-aș da să mai revii o dată doar să îtî simt parfumul strugurilor si tăria ploilor,doar pentru o clipă să nu te fi pierdut...Dar trece vremea,si iarna, zâna blocurilor de cristal, îngheață buzele ca nu cumva ele să rostească un cuvânt din povestea anotimpului pierdut.