Poezie

Poemul Lunei

Solitarul

1 min lectură·11 martie 2006

Mediu

Ca un păianjen solitar,

Îmi țes cernita pânză d-amintiri.

Aștept să-ți prind

În a ei rețea de fire,

Umbra vechilor iubiri,

Trupul tău subțire.

E noapte și mă doare

Căci le-am urzit,

Eu singur, cu durerea.

Cu multă trudă acuma-s fericit,

Căci mi-au adus puterea.

Te aproprii! Oh, tu dulce prizoniera!!

Așteaptă doar singură clipită

Să mă cobor pe rețeaua fermă,

Și să-ți sărut privirea ta uimită.

Dar nu te zdruncina...! Captivo!

Rămâi a mea o veșnicie...

Să-ți sorb din al tău trup dorința

Și să o gust cu fericire.

...E iarăși noapte

Iar eu același solitar,

Mă pregătesc să mă sfârșesc

Pe tainicul altar,

Ce rețeaua fermă

Mi-l aduce-n dar...

002.399

CRACIUN TUDOR BOGDAN. “Poemul Lunei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/craciun-tudor-bogdan/poezie/170518/poemul-lunei

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.