Poezie
Poemul Lunei
Solitarul
1 min lectură·
Mediu
Ca un păianjen solitar,
Îmi țes cernita pânză d-amintiri.
Aștept să-ți prind
În a ei rețea de fire,
Umbra vechilor iubiri,
Trupul tău subțire.
E noapte și mă doare
Căci le-am urzit,
Eu singur, cu durerea.
Cu multă trudă acuma-s fericit,
Căci mi-au adus puterea.
Te aproprii! Oh, tu dulce prizoniera!!
Așteaptă doar singură clipită
Să mă cobor pe rețeaua fermă,
Și să-ți sărut privirea ta uimită.
Dar nu te zdruncina...! Captivo!
Rămâi a mea o veșnicie...
Să-ți sorb din al tău trup dorința
Și să o gust cu fericire.
...E iarăși noapte
Iar eu același solitar,
Mă pregătesc să mă sfârșesc
Pe tainicul altar,
Ce rețeaua fermă
Mi-l aduce-n dar...
002375
0