Poezii

Ca un păianjen solitar, Îmi țes cernita pânză d-amintiri. Aștept să-ți prind În a ei rețea de fire, Umbra vechilor iubiri, Trupul tău subțire. E noapte și mă doare

Felinarul bate calea Pașilor grăbiți în noapte, Iară vântul dă perdeaua Răvășită la o parte. Gânduri, gânduri ca de sticlă Rup tăcerea mare-n două, Și cuvântul îl

Scuturând din trup se-ndoaie, Corpul suplu geometric. Peste stradă se-ncovoaie, Asimetric.

În ochii de seară Un asfințit de vară. Când crezi că ții în palmă Flori de primavară. Sărut necerut De buze tremurânde, Când doi ochii s-au văzut Printre lacrimile ude. Noaptea îți

Inimă caldă Suflet naiv Iubire trădată, Înger mințit. Picură trist, Toamnă și jale. Mă simt ca și Crist Ce viața îi moare. Nopți de mai Ploaie amară Îmi scutură frig,

Trecute-s zile peste noi, Dintr-un trecut în care doi, Erau, au fost, și vor mai fi, Aceiași simpli, doi copii. Și anii au trecut mereu Ducând departe gândul meu, La

Sunt prizonier în seară Când noaptea se adună Din codrii ce în noapte, Tremură sub lună. Cuprins de frigul morții Adorm în nepăsare. Doar murmurul

Dedic un gând curat, Curat ca lacrima de sfântă. Curat și fără de păcat, De-atâtea ori mă-ncântă. Dedic un vers unei iubiri Iubire pură, fără șansă Și pură ca aceleași vechi

Se coboară din copaci și alunecă pe case Cerul negru, de cărbune, ce-l străbate rar un nor. Și privesc cum greu s-aprind felinarele rămase, Cum un trecător anume, Se precipită

Leneș mă poartă gândul Pe străzile simțirii. Acum bate doar vântul Prin crengile trăirii. Metropolă mi-e viața, Dar tristă și plouată Și dis-de-dimineață De spini

Aștept într-o toamnă târzie Pe banca purii iubiri, Aștept o stea dintr-o mie Să-mi cadă direct in priviri. Pe străzi mă picură ceața, E frig dar nu am idee Ce plina de