Poezie
Prizonier
1 min lectură·
Mediu
Sunt prizonier în seară
Când noaptea se adună
Din codrii ce în noapte,
Tremură sub lună.
Cuprins de frigul morții
Adorm în nepăsare.
Doar murmurul nopții
Mai răsună-n zare.
Codrul cheamă-n vânt
Amintirea noastră,
Când stelele descânt
Noaptea cea albastră.
Sunt prizonier în noapte
Când trupul fără viață
Tremură de moarte,
În nepătrunsa ceață.
Nu-i timp și nu-i durere
La lacul cristalin
Căci inima-n tăcere,
Își bea purul venin.
Și soarele răsare
Peste ape, peste zări
Însă noaptea îmi apare
Zdrențuită pe cărări.
002377
0