simulare

Îmi place această poezie cu expresii de o plasticitate remarcabilă, întâi taina inimii, sau a chipului divin, privită ca un cuib ce nu poate fi răsturnat prin nici o scuturare omenească, apoi îngerii ce păzesc izvorul conștiinței, care șterg \"dimineața, cu aripile lor fereastra/ pînă se zărește lumea de dincolo\" și în cele din urmă acea primire și purtare în cuib a ouălelor străine. Este aici o întreagă scară în trei trepte, de la conștiința chipului la conștiința transcendentală până la conștiința ființei întru asumare a alterității și comuniune.