Poezie
întoarcerea
1 min lectură·
Mediu
Moartea e în om
ca mușcătura în mărul întreg,
îți spun. Tu taci. Timpul trece,
zilele devin mori ce se macină,
una pe alta, de-a lungul unei
albii seci. Iar noi, neștiutori,
împărțim trecătorilor pîini
din care ies aburi cum din mormintele
proaspăt săpate. E liniște. Aspră. Þiuitoare.
Nările ni se dilată, trăim încordați -
temnicieri ai propriei noastre absențe,
risipitori ai preaplinului.
Uitați.
Doar luna ne privește
cu resemnarea unei femei sterpe.
Să o pedepsim, să-i umplem burta cu pămînt!
îmi strigi. Eu tac. Te-am iubit pînă la însingurarea de sine a lunii!
Pînă am regăsit, înlăuntru-mi, moartea
- urmă a pasului de șarpe.
023.533
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Costel Stancu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 105
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 19
- Actualizat
Cum sa citezi
Costel Stancu. “întoarcerea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/costel-stancu/poezie/1809339/intoarcereaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
CSmulțumesc, lisandro!
0
remarc:
\"Moartea e în om
ca mușcătura în mărul întreg\"
\"Iar noi, neștiutori,
împărțim trecătorilor pîini
din care ies aburi cum din mormintele
proaspăt săpate\"
\"Doar luna ne privește
cu resemnarea unei femei sterpe.\"