Poezie
mirarea
1 min lectură·
Mediu
Apropie-te! Bate-mi în inimă un cui.
Îl scoate apoi însîngerat și du-l
acolo unde întristare nu-i
iar sufletul de viață-i nesătul.
Vino furiș! Să nu îți aud pașii.
De m-oi trezi, am să te prind de mînă,
în ochii-ți să mă uit precum, demult, arcașii
trăgeau săgeți otrăvitoare-n lună.
Ascunde-te! Vei fi găsită iar.
Tu, omului, nu îi poți fi străină.
- O casă-n care nu e pic de ceară
dar stă mereu aprinsă o lumină.
Te risipește! Apă moartă, apă vie.
E ca și cum , brusc, cerul, fără preget,
ar crește împrejuru-ți - uriașă chilie –
neîncăpătoare unui sfînt cît un deget.
012.247
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Costel Stancu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 104
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Costel Stancu. “mirarea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/costel-stancu/poezie/1734866/mirareaComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ININIrina Nechit✓O casă în care nu e pic de ceară - foarte frumos. Admir și imaginea unui \"sfânt cât un deget\". Aveți grijă totuși la clișee, chiar și titlul, Mirarea, e un clișeu. Cu stimă, tama.
0