vămuirea

1 min lectură·10 iunie 2007

Mediu

Se băteau oameni și păsări

să împartă puținul rămas

după datul uiumului. Morăreasă tînără,

moartea sta pe o piatră

în mijlocul drumului.

„ N-ai să treci, striga,

vreau tot să-mi rămîie!

Steaua ce cade se agață

se agață de cea care suie.”

Aveam pe atunci cai năzdrăvani

ca norii de ploaie.

Totuși, sub cerul liber am înnoptat.

Doamne, mi-ești martor:

cu sacii plini am venit,

cu palmele goale-am plecat!

012.542

Despre aceasta lucrare

Autor: Costel Stancu
Tip: Poezie
Cuvinte: 69
Citire: 1 min
Versuri: 15
Actualizat: 28 feb. 2026

Cum sa citezi

Costel Stancu. “vămuirea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/costel-stancu/poezie/1730840/vamuirea

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

NC Nuta Craciun✓10 iun. 2007

poezia in general este un act de libertate, iar daca detii chei pe masura, iti poti asuma noi libertati: de la a deschide o piatra cu imaginea care iti place, pana la a te incorona singur rege al propriei fatalitati …
imi place cuvantul tau scris, intotdeauna fara masca, sprinten…
anana