Poezie
Cîntec de femeie
2 min lectură·
Mediu
Ferește-te de dragostea mea, îți spun.
Alege, mai degrabă, războiul.
Acolo poți spera la mila învingătorului.
Aici, la nimic. Privește:
casele tale au ajuns cuiburi de șerpi
fîntînile tale sunt gata să sece
turmele tale pasc răzlețite
albinele tale stau să roiască
femeile tale au fugit în brațele altor bărbați
copii tăi se ucid între ei
pentru întîietatea de a-ți purta numele
pînă și sclavii tăi au ridicat capul din pămînt.
Iar tu stai la picioarele mele,
cînți din lyră și plîngi.
- O să vină vremea cînd lămpile vor umbla
înnebunite după fluturii de noapte
ale căror aripi le-au ars cîndva, îmi spui.
Eu rîd. Ferește-te de dragostea mea, îți spun.
Alege, mai bine, războiul.
Acolo poți nădăjdui la o moarte eroică.
Aici, nu. Uite:
dușmanii sunt la porți
îți vor arde casele
se vor înfrupta din hambarele tale
îți vor tăvăli în picioare fagurii de miere
îți vor spurca fîntînile
îți vor înjunghia vitele
îți vor necinsti fetele
îți vor lua toți sclavii.
Ia-ți arcul și întîmpină-i, luptă-te, apără ce-i al tău!
Eu nu îți aparțin. Sînt mai mult a vîntului
care vine și pleacă decît a unui bărbat.
Însă tu stai la picioarele mele,
cînți din lyră și plîngi.
- O să vină vremea cînd copacul va tînji
după trăsnetul care l-a despicat în două,
eliberîndu-i astfel, pentru totdeauna, sufletul,
îmi spui. Eu rîd. Alege războiul, dragul meu.
Acolo, între viață și moarte, mai poți găsi tihnă.
În dragostea mea, nu!
002130
0