Cosmin Brehoi

prea multe insomnii prea multe timpuri mâncate de molii în dulapul zeului clipei prea multe lacrimi de rușine prea multă vomă și pastă de fix 04:00 prea mult dulce și senzația din orificiul

cu dragoste oarbă m-ai născut mamă mi-ai oferit durerea cărnii tale și un diamant de foc în frunte și visele cu fluturi morți în pânze m-ai crescut din moloz cu idoli de piatră caricaturi de

plută pe marea roșie în larg ca un buton reset al conștiinței furtuni violente în atriul drept steagul arborat la mijlocul marelui trup și-un foc de semnalizare sos pe insula pustie. salvați-ne

- De bine, de rău, încă trăiești. - Încerc de ceva vreme să-mi pun capăt unui șir abscons de gânduri care nu se îndreaptă decât înspre suicid, în orice caz nu înspre viață, ba spre altceva. E o

ochii poetului văd trecerea timpului cadru cu cadru în filmul mut al plăcerii reflexe când tatăl ceresc moare e viața, dragul meu poate de-asta a orbit Homer ti-aș lua lumina ochilor dacă mi-ai

n-ai de unde să știi dar eu te căutam în fiecare alimentară și zăboveam în fața unor vise de plastic chinezesc și mama n-a vrut niciodată să mă care în căruciorul ăla mare hai, aveam loc nu

cum ar fi dacă ți-aș zice că masa mea de scris este de fapt o pereche de genunchi înveliți ai crede poate că n-am o masă și poate ai avea Dreptate poate nu îți scriu aceste rânduri de

Toate astea pentru un strop de nectar. Durerea, plictisul genezei. M-am născut pentru a umple un gol de zeci de ani și eșuez în a mă proiecta cu trupul de sânge în viitor. A muta înaintea demonului,

să nu care cumva să crezi că adevărul e în ochii mamei tale îți imaginezi sfârșitul ca un înec surd sau ca o împușcătură care sfârtecă miezul de nucă dintr-un craniu deja golit? ce crezi că poți

Uită absolut tot ceea ce știai până acum și uită-te în ochii nemiloși, abrazivi ai nonsensului prezent, care altul? Ai sau n-ai putere, totală este moartea ta de trup. Merg în rânduri oamenii