Corneliu Traian Atanasiu

o aluziesimplu de citit dacă înțelegi că, atunci cînd te prinde somnul te simți înfășurat în mrejele lui. Cu barcă cu tot!

simplu de citit dacă înțelegi că, atunci cînd te simți înfășurat în mrejele lui. Cu barcă cu tot!

mult încă, grija vecinului (vecinei), dacă presupunem că vecina se află unde nu trebuie (să se știe), este ca vîntul să nu deconspire cumva întîlnirea conspirativă.

pădurea de brazi -
doar toporul strujește
pacea ninsorii

Am încercat să evit inversiunea prin... doar și să integrez toporul.

vouă, cititori ușuratici, care mai gustați frivolitatea! Sper să recidivez.

dar cîrcotașii? Ei, cel puțin în accepția lor, au numai privilegii.

aveți perfectă dreptate. Eu însă nu am ambiția unor lucrări științifice. Vreau doar să nu-mi atribui ceea ce nu-mi aparține, punînd ghilimele și indicînd o sursă primă. Vă las pe dv. și pe cei interesați de sursele absolute să navigați și să le căutați. Succes.

Vă mulțumesc din suflet pentru sfaturi și, ca reciprocitate, vă rog să-mi acordați și mie dreptul la neseriozitatea pe care o iubesc mai mult decît pedanteria savantlîcului.

dar gestul căruțașului pare a a fi unul retractil, de abdicare din postura de zeu năbădăios care fulgeră caii cu biciul.

Fulgerul pare să-l pună la punct, să-l smerească un pic și să-l facă solidar cu neajutorarea cailor.

Un gest de empatie.

puțină economie n-ar mai vorbi de instantaneu după fulger. Poate:

Fulger în noapte –
o mamă sub candelă
veghindu-și fiul

că e redundant trotuarul cu prostituatele. Două la preț de una merită reluat însă.

oricine poate incerca sa scrie orice. Important este ca in prealabil macar sa fi si citit citeva sute de asemenea poeme. Altfel, incercarile vor fi ratate. Si de veleitari nu ducem lipsa.

Ma bucur ca \"tragerea de mineca\" nu te supara. Haiku-urile nu au titlu. Si e bine sa evite metaforele. \"Imaginea\" in haiku este una aratata, numita, evocata, existenta cu adevarat. Nu inchipuita, nu \"artistica\". Sper sa-ti fi fost de folos.

text limpede și simplu. Poate un joc de cuvinte pornind de la regina nopții nu i-ar strica. Poate și eul ar putea fi eliminat sau amendat. Poate și plimbarea e prea frivolă și plată.

Într-un haiku veritabil imaginile se adresează simțurilor, sînt aevea: văzute, auzite, mirosite. Textul doar le evocă fără să le formateze sau să le deformeze, precum lanul de porumb.

șoarecii deschid toamne în oameni arbori este o construcție abuzivă care nu se adresează sensibilității fruste. Chiar dacă ea convine liricii de factură occidentală, încîntată de acrobațiile verbale, iubitorului de haiku îi face impresia unui efort verbal scrîșnit și lipsit de potențialul semnificațiilor ivite abia în contemplare și meditație.

spic cu bobul plin -
se bucură de umbră
o buburuză

Unde dai și unde crapă. Schimbarea perspectivei dinspre lauda roadelor spre umila ocrotire a buburuzei. Smerindu-se parcă, rodul se spiritualizează, își regăsește un rost mărunt, care pe moment devine suprem.

două vrăbii
se ciorovăiesc pe gard -
un singur tânțar

coșul cu fragi -
călătorind fraudulos
două furnici

În ambele, aplecarea cu o ironie tandră spre universul ființelor mărunte este suficientă pentru a scoate cele două scene din anonimat. Este remarcabilă absența oricărei cochetării cu vreo atitudine umană (declarată sau insinuată).

așteptând trenul -
fulgii de nea se așează
pe banca de lemn

Atmosfera de gara pierdută de lume. Fulgii și lemnul - dintotdeauna. Trenul nu mai contează, mai vine, mai trece. Singurătatea locului rămîne.

atît prin reznonanța semantică destinsă dintre întredeschis și lin, cît și prin ritmul versurilor esența țîrîitului de greier - pacea firii.

Lucrurile care ne aduc armonia nu pot fi înțelese decît într-o stare de reverie vecină cu somnul, printr-o întredeschidere abia simțită a fiiței.

Expresia nu trebuie forțată. \"Rîul alene\" e o exprimare nefirească, alene e adverb și aici nu merge în compania unui substantiv. Ar merge molcom, domol.

Altfel, poemul n-are nerv. E plat ca și metaforele \"adormit\" și \"trece\". Luna ar trebui să îndrăznească ceva mai mult pentru ca poemul să capete volum.

Fără rost deconspiră irascibilitatea publicului. Cred că e mai bine să lași aplauzele să gratuleze abilitatea țînțarului.

țînțaru-n zig-zag -
palmele înroșite
sub becul aprins

O singură tușă discretă care indică, fără nicio lamentație, amplitudinea dezastrului. Cuibul berzei este totdeauna în locul cel mai înalt: pe stîlpii electrici, pe coșul de fum etc.

mi-l aduc aminte și ca o intenție de a-l comenta.

Frumusețea este că fulgerul, care pe moment este insesizabil pentru orb, este pentru spectator revelația liniștii cu care bătrînul ascultă ploaia. Totodată, datorită acestei revelații, clipă se eternizează și tunetul se amînă sine die. Fulgerul și-a făcut lucrarea. Și, paradoxal, el ne-a făcut să simțim cît de adcîncă și infinită este clipa în care așteptăm (poate degeaba) să urmeze și tunetul.

Cel mai ușor se poate rata un poem abordînd o temă care pare de succes, iar cerșetorul este închipuit ca unul din simbolurile cheie pentru reușita unui haiku. Asta în ciuda faptului că folosirea lui în poeme implică mai degrabă pericolul clișeului și al alunecării în sentimentalismul milei creștine. Iată ce spune W. J. Higginson despre un poem al lui Kobayashi Issa în care e vorba despre o lăcustă (poate greiere, e o insectă locală):

„suzukaze ya
kikara ippai
kirigirisu

briză rece...
cu toată puterea sa
lăcusta

E simplu să sentimentalizezi și, în felul ăsta, să vulgarizezi viața și poezia lui Issa. Japonezul, ca și traducătorii occidentali, s-au făcut adesea vinovați de acest lucru. Dar versurile lui Issa sînt de obicei epurate de sentimentalism, în ciuda puținelor excepții amintite. Nu trebuie să cădem în greșeala de a considera simpatia și empatia lui Issa pentru cei care par „umili” drept milă. Oamenii neatinși de vitregiile sorții simt milă pentru cei încercați de soartă. Issa însuși a trecut prin multe astfel de încercări; cînd încurajează pînă și lăcustele și broaștele față-n față cu dificultățile, el se încurajeză pe sine.”

Încercarea de a compensa umilitatea cerșetorului prin candoarea copilului, este binevenită. Cerșetorul pare să capete astfel o demnitate nesperată, iar micul cerșetor aspiră la alura de prinț fără de țară.

Am ales:

mâna întinsă -
în lacrima din palmă
o stea licărind

poemul în care mâna întinsă nu mai este una miloagă ci una care celebrează și ocrotește minunea. Iar postura de cerșetor este universalizată și dăruită tuturor celor care au aspirații princiare.