Haiku

Buburuza ce se bucură de umbra spicului, copilul pe care ploaia îl oprește să zburde pe afară dar sare coarda în tindă,convoiul furnicilor ce coboară, gureșele vrăbii ce se ciorovîiesc pentru un țânțar, curcubeul, sunetul fluerului și al tulnicului.
Cred că ar fi fost mai nimerit ca fulgii de nea de pe banca de lemn să urmeze brumei ce acoperă năframa

Cu gânduri bune

spic cu bobul plin -
se bucură de umbră
o buburuză

Unde dai și unde crapă. Schimbarea perspectivei dinspre lauda roadelor spre umila ocrotire a buburuzei. Smerindu-se parcă, rodul se spiritualizează, își regăsește un rost mărunt, care pe moment devine suprem.

două vrăbii
se ciorovăiesc pe gard -
un singur tânțar

coșul cu fragi -
călătorind fraudulos
două furnici

În ambele, aplecarea cu o ironie tandră spre universul ființelor mărunte este suficientă pentru a scoate cele două scene din anonimat. Este remarcabilă absența oricărei cochetării cu vreo atitudine umană (declarată sau insinuată).

așteptând trenul -
fulgii de nea se așează
pe banca de lemn

Atmosfera de gara pierdută de lume. Fulgii și lemnul - dintotdeauna. Trenul nu mai contează, mai vine, mai trece. Singurătatea locului rămîne.

Sunt aici câteva categorii distincte - lumea ființelor mărunte (buburuze, furnici, țânțari), sosirea iernii (prima brumă, fulgi de nea), imagini auditive (fluier, tulnic)...
Dar cel mai mult mi-a plăcut:

curcubeul-
pentru livada cu meri
o poartă nouă

Nu atât pentru imaginea vizuală, cât pentru puterea de sugestie. Valeria ne spune, prin intermediul curcubeului, că livada are nevoie de o poartă nouă. Fie cea veche abia se ține în balamale, fie e de-a dreptul surpată.