Corneliu Traian Atanasiu

nu i=am răspuns decît aparent lui Virgil. El se citește doaar pe sine. Nu citește texte, doar pretexte.

Mulțumesc pentru părerea despre text. Îți dedic comentariul. Chiar dacă pare un răspuns la interpelarea virgiliană.

Venerabile, umorul dumitale, cînd nu e bont, e de-a dreptul involuntar. Nu te mai schimnonosi să folosești cuvîntul „domn” cînd gura ți-e dedată doar la sudalmă. Lenjeria dumitale intimă e poate procurată de peste ocean, dar ce se lăfăiește, moale în ea (n-aș vrea să-i spun culoarea), este zeflemeaua și bășcălia de care te-ai molipsit forever în mahalaua natală.

Cît privește limba română (care pentru unul care se crede autor este măcar ea, nu-i așa, o patrie), îți cam joacă feste. În primul paragraf folosești la început adresarea vag protocolară cu „dumneata” (care se construieste cu singularul), pentru ca în final să pierzi acordul și s-o dai pe plural: „In orice caz eu sper sa va treaca. Ma gindesc ca probabil nu mai stiti ce sa incercati”. Nici în ultima frază nu vă iese acordul: “Sint convins ca \"prietenii mei\", ca de obicei, nu se vor dezminte.” Ar fi mai românește “dezminți”, nu crezi? Nu doar pe Dîmbovița, ci oriunde te-ai afla limba română rămîne aceeași. Și-ți bate discret obrazul.

Dar cum se știe, obrazul subțire cu obraz gros se ține.

Pe scurt, doar cînd vrei să faci pe seriosul ești comic. În rest penibil. De-aia și zîmbesc. Respectuos. Pentru că mă îngrijorează grija pe care mi-o porți. E o vorbă românească: cîinele moare de drum lung și... (cred că am și eu prieteni care știu continuarea).

Precizez, ca și onorabilului din intervenția primă, că o dedicație, chiar cînd cuprinde o mică ironie, rămîne doar o dedicație. O atenție pe care o dai cuiva și un mod de a-i sugera că textul (și nicidecum pretextul) are legătura cu dînsul, cu vreo discuție anterioară, cu anumite atitudini puse atunci în discuție.

Nu mă dă patriotismul afară din casă. Știu o definiție a patriei mai potrivită pentru mine, a dat-o Sever Voinescu într-un articol: patria este fatalitatea care ne ține, stimabile Titarenco, pe amîndoi împreună. Cît timp vei mai fi cetățean român.

Ah, era să uit, în subiectul Elia, te-ai pripit ca de obicei și ai picat, cavalerește, ca musca-n lapte. Cu Elia am avut două discuții pe mess asupra „dedicației”. Dacă iei contact cu ea (orice avocat ar trebui să-și consulte mai întîi clientul, chiar și cei din oficiu), te va lămuri despre ce e vorba.

Cu o jenă de semn contrar,

o dedicație nu dezleagă misterul unui text și nici nu-l încifrează. Pentru plictiseală vă pot recomanda doar: Maimuța mea, plictiseala. Pentru durerile de cap consultați un neurolog.

N-am de gînd să vă acuz că sînteți superficial. După cum vedeți mă preocupă părerea și strădania dv. Și, răbdător, înțeleg că nu vă lipsește decît gustul pentru astfel de texte. Titlul comentariului dv. spunea totul. Restul, cum spuneți, este într-adevăr apă de ploaie. Puteți s-o bateți în piua mea, nu vă sfiiți.

Uneori, cînd nu înțeleg ceva, îmi permit să cred că nu sînt chiar la nivelul celor citite. Dar asta numai pentru că poate am mai multă răbdare și stau mai bine cu capul.

I-adevărat, deviza mea este: m-ar plictisi să fiu plictisit. Mai încercați. Sau nu vă mai complicați, totuși.

La textul ăsta cred că e mult mai potrivită o ilustrație pe care am introdus-o în poemul citat: mulaje de cîini \"rînjind și mușcînd în cenușă\", găsite chiar la Pompei. Nu știu s-o introduc în locul celei care este acum. Poate nici nu-mi permit competențele mele.

La manevrele pe care le-am făcut articolul și-a pierdut steluța și nu mai este în poziția în care era pe lista \"Creație\".

O prestație de reală calitate critică. De fapt, un efort cinstit, generos, binevoitor de a înțelege în primul rînd, de a dibui cu migală și iubire de poezie, cu modestie și curiozitate cercetătoare sensurile versurilor. Un dialog și un discurs îndrăgostit.

\"cu ceva noroc vei descoperi că frumosul e frumos și asta nu-i puțin
și nu trebuie să-ți amintești nimic\"

Sigur că unele versuri te ating direct și ți se par de o limpezime de invidiat. Norocul constă aici în a avea gust pentru acel frumos, a reuși să-l resimți, să-l trăiești, să-l savurezi. Evident, acea clipă contează, impactul ca vibrație și nu dorința de a păstra ceva, de a tezauriza amintiri.

\"Tăcerea e cea care poate desluși totul, taina tăcerii\" mi-a amintit acest vers ca o rimă semantică la cele spuse:

\"Toate își răspund prin liniști.\"

Mi-a plăcut încercarea prin atmosfera calmă, aplicată, prin impresia de îndeletnicire, de exercițiu competent care priește prin ritmul așezat și celor ce-l fac, și celui care e interpretat.

depășește cu mult demersul meu. E adevărat, metaforic se pot face tot felul de omologări. Nu e vorba decît de un iad modest al ipocriziei, al pripelii, al veleitarismului. Și al incapacității de a-ți recunoaște onorabil vina.

La jumătate, pentru că cine s-a ridicat deasupra înnorării știe că seninul nu mai este absența norilor, ci o situare într-un orizont care îi depășește ca altitudine spirituală. Iar cine a gustat deliciile serenității de deasupra lor, cuprins de un peren fior liric, se va bucura de creditul unei seninătăți la purtător, se va insinua perpetuu și subversiv drept miezul organic de senin al ceții.



Te invidiez, mi-aș fi lipit și eu cuvintele peste poza asta. Nu-i așa că o să mă înveți cum?

Simt că am mai trecut prin pagina ta și îmi amintesc de reminiscențe soresciene. De data asta l-ai asimilat. E topit într-o pastă densă cu alte motive ce îți sînt intime. Îmi place ideea grimasei de la zăbală. Și caii zic \"cheese\"?

Nici eu nu dispun de acest buton activ cu Mozila Firefox.

Dacă într-adevăr ai deschis Internet Explorer, ai acolo butoanele:

* Tip Text - unde alegi din listă - poezie

și

Topica acestui text: - unde alegi din listă - Haiku (mai sînt disponibile: epigramă, vizuală, urbană)

Cred că e prea explicit ce faci. Poate e mai sugestiv așa:

Noapte adîncă
Sticliri de constelații -
Doar poezie

Al doilea mi se pare mai reușit.

Un sfat tehnic: dacă vrei să scrii haiku în paranteza cu tipul de poezie, deschide browserul Internet Explorer și acolo poți alege \"topica poeziei\".

Cred că aici îți scapă găsirea mai multor centre de interes. Există o redundanță în fixarea pe \"culoarea\" aceleiași imagini. Prea amănunțit descriptiv. Ai putea încerca să sacrifici măcar un vers pentru a mai introduce un alt punct de interes. De exemplu:

Frunze căzute
Acoperind pământul -
Se duc cocorii

Vorba ta, nu te superi, nu?

Și pe mine m-a deranjat rima grea-nea.
Varianta ta e mai bună.
Aș spune și mai cursiv:

neaua scîrțîie sub pași

tonul dezabuzat al privirii din afară, că ieșirea din inerție

Site-ul, cum vezi, n-are o cameră de gardă. Cazurile noi stau pe targă și, dacă nu au o strategie de promovare suficient de agresivă, se pot plictisi acolo preț de săptămîni. Există soluția, mai promptă, cu maestrul Bufnilă care oferă gratuit proiecte de imagine potrivite fiecăruia.

De data asta fac eu oficiul de întîmpinare. Scrii o poezie care va fi prizată aici. Ușor detașat, ironic, destul de laconic. Sugerînd chiar ideea, amendată de tonul dezabuzat la privirii din afară, ieșirea din inerție și rutină trebuie să fie un exercițiu curent de \"dezobișnuire\", de evadare din formal, din formol.

Ne mai vedem.

Spiritul ludic și ironia lui Sorescu m-au pătruns și m-au frăgezit. Sînt acum fibre în urzeala ființei mele.

Mi-aduc aminte că l-am auzit citindu-și poeziile. N-avea pic de har, mi-era tare milă și îl ajutam în gînd.

numele autorilor publicați în Oglinda, fără să mă laud că-i știu pe toți membrii site-ului, am descoperit și alte două nume:

Cosmin Dragomir și Ludmila Bîrsan

Dacă vi se-ntîmplă cum zice Dodu: apăsați CAPS LOCK și luați-o de la început.

promoroacă grea
pașii scîrțîie pe nea -
geamul aburit

Doar cînd e nevoie. Majuscule.

Site-ul rezistă și la alte năzdrăvănii.

Felicitările și masa...