Corneliu Traian Atanasiu

dacă te-a pus pe gînduri.

Maria, regula pe-aici e să răspunzi cu un catren, nu crezi?

și te rog să mă scuzi, dar eu fac acordul, cum pare să indice sensul propoziției, chelie - extinsă. Dacă ai altă părere, aștept o nouă sugestie.

Și ca să fiu modest pînă la capăt, ideea e un banc pe care l-am folosit doar ca să fac o epigramă. Chelia, ca și prostia excesivă, nu mai pot fi acoperite, ascunse.

Te mai aștept cu idei. Și, poate, bancuri.

dacă ne putem răscumpăra și vindeca brand-ul doar cu epigrama. Poate aveți în recuzită și alte prestații? Sau brandy-uri de descîntat păcatele.

\"ridicându-mi faldurile rochiei cu o mână
aruncând lasoul sângelui cu cealaltă\"

Îmi place cum ții ambele capete, cum reușește să îndoiește totul ca să obții cercul. Și cum definești în joacă poezia:

\"numai acolo unde lumina dansează goală paso-dóble
copiii se nasc din sărut\"

Nu e truc, e aievea. Luciditatea are un tremur ciudat, dar autentic. Un fior pe care însă doar cu cuvintele îl elucidează. Prăbușirea e-n cer.

Trebuie să te nesimțești, să îmbraci o armură care să te protejeze de mizerii. Dar vezi că și pe sub ea pătrund păduchii și căpușele. Și deparazitatea durează. Sînt varietăți de o obrăznicie rezistentă la toate insecticidele. Eu încerc acum epigrama. E răcoritoare.

\"Iubirea ta, cum zici, cu epigrama
Nu e mai mult de-o dragoste platonica.\"

Sînt, de felul meu, un ins decent
și nu batjocoresc fecioarele
ca unul agramat și repetent
ce-și bagă-n ele doar... picioarele.

În paragraful doi: după facultatea PE care

În măsura în care e vorba totuși de cei ce scriem aici, problema este puțin cam prezumțioasă. Nu cred că trebuie să fim iresponsabili, dar nici să ne închipuim veleitar scriitori. Există un termen mai modest: scriptor, persoană care se îndeletnicește cu scrisul (nu doar scîrța-scîrța pe hîrtie). Termenul scriitor ține de o anume consacrare, de o valoare recunoscută.

Mi-aduc aminte că făcînd un recensămînt al populației am fost instruiți să înregistrăm profesia celor care au făcut studii superioare după facultatea care au făcut-o. Cam așa: matematică – matematician, fizică – fizician, filologie – filolog, filosofie – filosof etc. Hilar, nu?

Cred că scrisul, înainte de a avea conștiința aia măreață, e suficient să fie condus de idei mai potrivite etapei în care te găsești (și pe care nu se știe dacă o vei depăși vreodată). Mulți dintre cei ce scriu trebuie să devină conștienți că trebuie să învețe să citească, să scrie bine românește, să caute cuvinte în dicționar. Și abiaa apoi să poată exprima decent ceea ce vor să spună. Să stăpînească diversele registre ale limbii și să nu le încurce aiurea. Să își dea seama că scriind se cunosc pe ei înșiși ca oameni în devenire, că se văd într-o oglindă care de multe ori le arată un chip ce trebuie drastic îmbunătățit.

Sînt responsabilități demne de interes și înainte de a dori cu dinadinsul să fii binefăcătorul omenirii. Altfel poți ajunge în postura concurentelor de la competițiile de miss care știu frazele cu iz filantropic pe de rost, dar nu vor trece niciodată la fapte.

Și, și în cazul în care nu ești un scriitor, ești un ins care poate rămîne remarcabil printr-o prestație valoroasă față de cei ce se irosesc altfel.

Rezumînd: cred că trebuie să dăm o șansă și celor ce nu pot ajunge scriitori, dar scriu. Pe de altă parte, e bine să-i ferim de ambiții, orgolii, obsesii care nu sînt pe măsura lor. Să le dăm posibilitatea să aleagă arătîndu-le că există alternative decente care rămîn responsabile.

Un articol foarte bun, scuză-mă pentru atîta poliloghie.

Pe limba mea îți zic bine-ai venit. Nu știu dacă voi ajunge la cer. Dacă ești mai ușurică, scrie-l tu.

Auru-i umplu cuibarul.
Acu-l vor lua la scărmănat,
și-a pierdut politic harul,
fuduliile i-au expirat.

Există o surdină, o fașă vag aseptică așezată pudic peste toată această rană care e lumea pe care o străbați iernatic:

mă duc să mă-nchid omăt într-un clopot

Despărțiri, rătăciri, abandon noctambul în pragul depourilor, sunete sticloase de chiciură, țurțuri în blana ursului polar, “puroiul luminii” copleșește, stigmatizează anul:

felin iarna se lasă astăzi peste oraș

S-a dus de mult indignarea aceea juvenilă a elegiei pentru floarea secerată. Acum totul este doar o bufonerie resemnată, trist întîrziată, “așezându-mi pe cap tichia metaforei”.

\"e-asa dulce impacarea\"

Cu epigrama zici c-am fost certat?
E-adevărat, ne salutam distant.
Nu prea vorbeam, acum ne-am împăcat.
De-acum încolo ne iubim constant.

De tot hazu-aia cu iazu\'. Susținut registrul limbajului amalgamat ad-hoc pentru uzul festiv. Halal să-ți fie!

\"cu toti fulgii in arena\"
(Mihai Alchimescu)

zmeul fără de pereche / se culcase pe-o ureche

Trăgea la aghioase crunte
cu lauri chercheliți pe frunte.
Și-l păli piticul Barbă-Cot
de-l luă pe sus cu fulgi cu tot.

Ga-ga-ga, guiț, mac-mac,
și în cocină, și-n lac,
nimeni nu-i venea de hac.
Uite-aci l-am prins c-un ac!

L-a surprins în plin atac
epigrama cu capac.

Trebuia să-l postez, e un test mai vechi pe care l-am periat un pic și l-am ținut la aer să nu se mai simtă mirosul de naftalină. Dar, cum știam că ai gust pentru smerenie, îmi programasem să-l copiez. Orice trăsătură umană poate fi cultivată, maturizată, pusă la acțiune într-un orizont superior, sau măcar care i se potrivește ei, și atunci își arată fețe nebănuite pînă atunci.

Cristina, cine scrie bine, știe să și citească. Am lăsat în suspensie continuarea din cauze puțin importante, dar întîmplarea te duce pe unde nici nu crezi. Mai am un final în care trebuie să mă întorc la modelul care merită să fie imitat.

E bine să mai simt și o privire destinsă asupra textelor mele, nu doar din cele constipate. Mulțumesc. Și ție spor la ale tale.

Epigrama ți-este drama.
Sîsîit și agramat,
lasă-ne cu melodrama -
bun venit la scărmănat!

Vezi cît de rău te-ai atacat?
De la persoană-ai abdicat:
te-am prins mereu la braconaj -
acum te-atac... la personaj.