Corneliu Traian Atanasiu

Știu, cred, cum e cu ciudățenia. Incită. Ți-e ciudă că nu-i dai de cap, te pune pe gînduri, cauți înciudat tîlcul, pînă ce dai uimit de minunăția a ceea ce nu se lăsa deslușit pînă la bucurie. (Știu că în rusește ciudesnîi înseamnă minunat. Ciuda e neodihnă cercetătoare.)

Elia, fără tine aș rămîne cu cerul întunecat și fără audiență. Chiar mă întrebam pe ce meleaguri îți faci veacul. Pagina mea, goală de mine, se însuflețește de trecerea ta.

Ține-te bine de idee, să nu fie prea lunecoasă. Mă bucur că mi-am găsit și primul sponsor virtual! Cînd intri tu aici se revarsă \'un puseu de metafore copile\'. Aștept să te faci mare, Alina. E șansa mea.

Demersurile tale, Maria, sînt salutare și n-ar fi exclus să țină cont cineva de ele. Mulțumesc și rămîn o gazdă care-ți va simți oricînd aroma trecerii.

E bine că recidivezi în amintirea care arată că îți recapeți, căutînd-o, născocindu-i mitul, înrădăcinarea existențială. Ți-ai găsit cuvintele vîrtoase, dense, vii care te reînsuflețesc odată cu rîndurile pe care le scrii. Îmi place \"în oglinda de lut mă ascunde\" și \"amintire-a muntelui crescut în gând\". Ai prins capătul lumii, ai grijă să nu-l mai scapi.

Mulțumesc lui Ionuț și Dan că m-au ambiționat. Explic cum.

Am pornit de la observația că orice imagine postată pe site prin intermediu unui site foto este deja un link, un buton. Cred că ați constatat (și dacă nu o puteți face acum) că orice imagine postată astfel, dacă faceți clic pe ea, vă trimite la site-ul foto gazdă.

Rămînea doar să schimb adresa și am procedat așa:

- am copiat, ca de obicei, și am lipit HTML Tag, codul de la mijloc,
- am depistat adresa site-ului foto http://photobucket.com/\"
aflată în prima pereche de ghilimele, am selectat-o cu atenție,
- în locul ei am lipit adresa paginii la care vroiam să fac trimitere.

Regulă:

ÎNLOCUIȚI ÎN HTML Tag ADRESA SITE-ULUI GAZDÃ CU ADRESA PAGINII UNDE DORIȚI SÃ TRIMITEȚI

Două poeme de autori români pot să ilustreze și ele valoarea superlativă a diferenței dintre două imagini situate în planuri diferite ale realității. În poemul lui Șerban Codrin:

De ziua muncii –
uscîndu-se la soare
pielea unui cal

fiecare din cele două imagini trimite către altă zonă a existenței. Pielea calului este întinsă la soare, aflîndu-se într-una din etapele procesului tehnologic de tăbăcire. E pusă pe gard, pe un suport special sau pe iarbă. Ziua muncii ne trimite însă cu gîndul către sărbătoarea de 1 mai, către parada muncii socialiste sau către un picnic la iarbă verde. Între cele două imagini nu există nicio soluție de continuitate, alăturarea n-are dezlegare în acest plan. Oricît am contempla cele două imagini, între ele se cască o prăpastie imposibil de depășit.

Soluția apropierii apare doar în alt orizont, în acela simbolic. Spațiul gol creat între imaginile atît de diferite nu poate fi umplut decît meditînd la aluziile stîrnite de ele. Ne vine-n gînd că pielea e a unui animal de povară care a trudit o viață-ntreagă și din care, iată, a rămas numai pielea, care și ea a fost luată de pe el. Ne gîndim acum și la truditorii care sărbătoresc o zi a muncii, trudă care de fapt îi usucă și pe ei zi de zi, și fizic, și sufletește, asemenea unor vite de povară. Ziua muncii, cu dublul ei înțeles de chin și sărbătoare ni se pare acum deja o ironie amară. Sărbătoarea este doar un eufemism, ca acea încheiere a oricărei petețiții din epoca stalinistă cu formula exaltată: Onoare muncii!

Acest spațiu dintre cele două imagini diferite, numit în japoneză yo haku, este de fapt un tărîm aluziv care dă volum imaginilor și le determină să se lepede de platitudine, aspirînd către înțelesuri spirituale nonfigurative.

Un alt poem cu imagini din domenii diferite este și cel al lui Eduard Țară:

țurțuri picurînd –
bătrînul strînge în palmă
un ceas ruginit

Între țurțurii picurînd a desprimăvărare și gestul, poate tandru, poate crispat, al bătrînului nu se poate stabili o legătură organică. În ultimă instanță, poți crede că ar putea exista o simultaneitate a celor două evenimente diferite sau poate, cine știe, o ciudată legătură cauză-efect. În planul contemplării separate a imaginilor nu există însă dezlegare.

Abia cînd urmărim doar ceea ce simbolizează cele două imagini, schimarea anotimpurilor și trecerea implacabilă a timpului, avem acces la un numitor comun al lor. Aluziile și sugestiile legate de felul diferit de a simți și a resimți timpul vor fi cele la care vom medita și care ne vor induce stări de spirit și dispoziții sufletești. Abia acum ne putem întoarce către cele evocate și putem recompune o scenă în care bătrînul trăiește intens indiferenta a măsurare a timpului scurs ca picături de apă din trupul țurțurelui în contrast cu cel măsurat de ceasul a cărui rugină o simte crescînd în trupul său.

Neexplicitarea legăturii dintre imagini face omisiunea elocventă, ne dă de gîndit, ne pune pe gînduri, ne dă de înțeles și, în cele din urmă, ne asigura gratificația unei descoperiri solitare a tîlcurilor ce se pot isca, asemenea unei scîntei, în spațiul uscat ca iasca dintre cremene și amnar.

Ți se potrivește mult întîmplarea și mai ales felul cum știi să o asumi. Există în viața noastră momente ciudate în care căința nu-și mai găsește obiectul și atunci n-ai decît s-o dai, dacă ai talent, și cum se vede ai, pe o duioasă și abil condimentată povestire. Farmec dînd regretelor.

Sper să-mi găsesc timp s-o iau pe urmele Loredanei.

Așa e cînd ești fată mare. Devii mică și cuminte. Și fără pic de minte. Nu înșeli așteptările, te dai pe brazdă. Ți-e lene să te mai copilărești. Ce\'ș copil!

Și de la mine, katya, după dușul rece, un Föhn cald ca să-ți topească zăpezile. Mă uit la nufăr și păsărelele ciugulesc orezul.

Dorine, și autorul articolului de la care am plecat simte că, în chiar structura ei, limba engleză este afectată de un semantism care privilegiază pragmaticul. Și, evident, și cele mai multe limbi europene impregnate de cultura occidentală. Ceea ce duce, cum bine spui, la false ierarhizări. Nu știu dacă alte limbi au acest cuvînt - rost - și modul nostru de a-l folosi. Foarte multe lucruri inutile rămîn pentru noi totuși pline de rost. Noica făcea o analiză interesantă a cuvîntului.

Mă bucur că ne reîntîlnim, Elena, sînt cu cheile la brîu oricînd. Ține aproape.

Eu am murit pentru Frumos - și abia
M-au coborît acolo, în Țărînă
Cînd Altul, mort pentru Adevăr
A fost lăsat în Camera vecină -

M-a întrebat șoptit \"De ce-am murit?\"
\"Pentru frumos\" - am murmurat -
\"Și eu pentru Adevăr - Totuna e
Suntem ca frați\" - a adăugat -

Și-asemeni Rudelor, în Noapte regăsite
Discutam din Cameri liniștit
Pînă cînd Mușchiul ne-a ajuns la buze -
Și numele - ne le-a acoperit

Invidios și înfricoșat de mirosul iute - împrospătat ca după ploaie - al versurilor tale. N-ai comentatori mulți, dar sînt de soi. Țeși bine și mereu războinic. Începi să-ți simți eșecul fără excese, economic. Speri în mize mai decente:

fă acest fleac pentru mine
umilește-mi mândriile cu palma

Poate că ar trebui \'bulgări grăsuni de dulceață\'.

(cu scuze pentru comentariul făcut de pe același comp)

Antologia implică o selecție valorică sau tematică. Volumele RH sînt doar volume colectiv-colegiale. Participarea este opțională și nu implică nici refuzul vreunui doritor indiferent de valoarea lui de moment și nici obligația cuiva de a fi alături de ceilalți dacă nu dorește, chiar dacă este foarte bun. Într-un fel, important este faptul că prin participarea lor ei susțin finanțarea volumului.

Eu le mulțumesc tuturor pentru faptul că de la 19 participanți în 2008 am ajuns la 35 în 2016. Sper ca haiku-ul să rămînă o pasiune tacticoasă.

îmi place primul poem.

drum în tăcere –
năpădită de frunze
cărarea spre schit

Drumul în tăcere evocă nu doar urcușul anevoios, cu sufletul la gură, nu numai așteptările pline de evlavie, ci și o anume împlinire a unui drum care, clipă de clipă, este și ajungere. Tăcerea smerită este și aceea a frunzelor în surdina cărora pașii își domolesc avîntul și își sting nerăbdarea.

în ciuda ceții, totul e luminos pentru că este construit cu optimismul unei pedagogii exaltate.

Ghiozdanul este, de cele mai multe ori, tîrît realmente în lehamite, nicicum în pasul ștrengarului și drumul spre lumină este doar un clișeu propagandist-metaforic.

Prea tezist și elogios. Mai ales drum spre lumină.

tîrînd ghiozdanul
prin ceața dimineții -
măcar lapte gros

cred că ai încadrat greșit pronducția. Poate știi de ce i-ai spus haiku. Ar fi interesant s-o spui.

sensul alunecă (pe gheață), se prelinge (pe geană). Derapează de la înghețat la înțepenit, de la lacrimă la bucurie, de la răsărit la alt început. Lacul rămîne înghețat, ochiul (limpezit de lacrimi) caută un alt debut.

Un poem care încîntă prin tensiunile pe care le înmănunchează.

„concursul săptămânal Romanian Haiku a ajuns la un nivel ridicat, având o medie valorică mult mai bună decât concursurile lunare din constelația Romanian Kukai”

dar, în ultimii 6 ani, RK a fost mereu locul de unde am invitat pe RH toți noii participanți, de la Ana Urma și Doina Leonte la Iliescu și Argentina Stanciu. Iar ultimii direct de pe grupurile haiku de pe facebook. Fără această permanentă împrospătare nu s-ar fi adunat acolo cei mai buni. RK face promoție și RH culege pe cei mai buni și mai competitivi, stimulîndu-i. Sînt prinse într-o acțiune în care ambele sînt necesare așa cum sînt.

Mulțumesc domnului Dume pentru că ne urmărește cu bunăvoință.

mai mult cel din mijloc pentru că pune alături, convergente în ce privește culoarea, zăpada și halatul, dar diviergente în ce privește posesorul - mieii și măcelarul. Momentul este unul care sună a așteptare și amenințare. Restul este meditația fără cuvinte a citiorului.

aici nu-i vorba de travaliu spiritual, căci cuvintele sunt ușoare, nu sunt încărcate cu simboluri, metafore, sensuri poetice

În haiku e vorba de un travaliu invers, acela al omisiunii elocvente, al recursului la o retorică reductivă care preferă expresia eliptică, suprimarea expresivă, figurile reticenței, diminuarea și atenuarea, asceza stilistică.

poemului vine din transferul abia perceptibil al contrarierii că iarna nu mai e iarnă asupra vecinului, la urma urmei în aceeași situație. Dacă nu găsești nod în papură, te supără și fumul bietului om.

remarcabile. Obiectivitate și ironie. Hazul este că soluția citirii reciproce, evident fabulatorie, ia în derîdere lacătul ruginit.