Sâmbătă, 2069, iulie 20. Era data la care se împlinea exact un secol de când astronautul american Neil Armstrong pusese pentru prima oară piciorul pe Lună, în iulie 1969, dezvoltând astfel o nouă
Cu mult, foarte mult timp înainte de apariția primilor Australopithecus, primilor oameni de Neanderthal, a primilor Homo Habilis, Homo Erectus, Homo Sapiens, sau a altor specii timpurii de
Noua stație spațială a Terrei era deja gata și putea deveni operațională începând din acea zi.
La realizarea ei lucraseră timp de cinci ani mai multe grupuri de astronauți, preluând „ștafeta”, la
Bătrânul timp umblă hoinar,
Un veșnic erou legendar;
Zboară filele din calendar,
Suflate de-un vânt secular.
Și nu se oprește niciodată
Din goana lui spre nicăieri
Și te trezești așa,
Trec anii-n zbor
Și timpul în neștire trece
Însă numai un singur dor
Cu viața timpul și-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aș vrea să știe o
Aș vrea să fiu o pasăre-n zbor,
Sau frunza purtată de vântul ușor...
Aș vrea să fiu o dulce adiere,
Sau poate din stupi a albinelor miere.
Aș vrea să fiu mireasma din flori,
Un fir de iarbă,