șters

urmează implozia. Fâs!

să nu răspunzi atacului mârşav al ipochimenului la persoană, atâta poate el. Când le spuneam editorilor şi lui Radu că ipochimenul se ia de moralitatea oamenilor, aveam dreptate. Ţi se judecă nişte comentarii spuse la furie pe un site, nu o operă literară, nu o cronică, nici măcar un mini-eseu publicat într-o revistă. Se insistă şi iar se insistă pe nişte comentarii peste care noi am trecut, urmărindu-se un singur scop. Ipochimenul vrea să te enerveze, astfel încât tu să greşeşti şi să poţi fi taxat. Ipochimenul încearcă să te manipuleze, aşa cum a mai făcut atunci, când te-a învrăjbit împotriva mea. Este inteligent, este diabolic (crud) încercând aceste tertipuri psihologice, dar are şi el slăbiciunile lui. Dacă nu i se răspunde, nu mai are din ce să se alimenteze şi i se întoarce toată acea energie negativă în el, făcând implozie. Vampir energetic cu tendinţe manipulative. Uite ce spun doctorii despre astfel de indivizi: "Manipularea psihologică este un tip de influență socială care urmărește schimbarea percepției sau comportamentului celorlalți cu ajutorul unor tactici ascunse, amăgitoare sau chiar abuzive. Pentru că manipulatorul își urmărește doar propriile interese, deseori în detrimentul altora, aceste metode pot fi considerate exploatatoare, imorale și înșelătoare." Fii, aşadar, foarte atent. Şi vezi că în plasa lui au căzut foarte mulţi de pe acest site, dar săracii, nu prea realizează ce se întâmplă. Ei sunt fericiţi dacă manipulatorul le oferă o steluţă.

Cred că am scris pe undeva "crează" în loc de "creează". Sau poate că era vreun alter-ego de-al meu, care termina fiolologia în loc să ajungă rugbyst... Ştiu că eroarea mea e un deliciu, dar mai târziu e mai bine decât niciodată să-mi îndrept greşeala...

trimirere, trăit

conştient sau inconştient scris, acest poem replică este, de fapt, în prima strofă, un palimpsest ce face trimitere la Oamenii mării, de Victor Hugo. Hugo a trăi5 15 ani în exil pe insula Guernsey. Dragoş a trăit şi el un exil, forţat de unele împrejurări, şi se mai pare că este forţat să trăiască unul, chiar de foştii săi "prieteni". Aceasta este marea dramă a vieţii, să nu ţi se dea voie să fii tu, să iubeşti ce-ţi place, să fii condamnat mereu pentru alegerile tale. Aceasta este, în fond, condiţia geniului pustiu. Nu neapărat un geniu al literaturii, cum a fost Eminescu, dar, cu siguranţă, un geniu al iubirii. Dragpş îi iubeşte pe toţi, chiar şi pe cei care îl hărţuiesc zi şi noapte. Jos pălăria pentru el! Şi îi mulţumesc că m-a iertat, mai demult, şi m-a privit detaşat de influenţele din jur.

de când am scris cronica despre tine în Luceafărul. Acelaşi amor devastat, aceeaşi căutare a celuilalt, prin diverse mijloace, raportate, în cazul de faţă, la tehnologia modernă... Cumva e bună această consecvenţă...Iar dacă apare şi un pic de neprevăzut, este şi mai bine. Felicitări!

Uroborus în alb negru, trimite la unitatea primordială, ciclul nesfârșit al timpului și al universului. Jocul de cuvinte alb negru corespunde cu lumina si intunericul. Albul, in arta spirituala, ridica fiinta la un alt nivel, reprezentand culoarea puritatii, a deschiderii catre inalt, catre Divinitate. De altfel, Divinitatea este prezenta in text, fiindca autorul introduce simbolul icoanei si simbolul facerii, ambele introduse printr-un cadru rustic, in care autorul se identifica cel mai bine, fiind locul obarsiei sale familiale si spirituale. Bravo, Ilie, ma surprinzi placut, din nou!

dar trebuie avută mai multă răbdare. Poate că şi acesta este un test divin... Să oferiţi, fără să aveţi mari aşteptări. Poemul e curat, simplu, reuşind să transmită. Nu se pune accent pe metafore, ci pe frumuseţea simplităţii. E şi asta o artă!

cu mesaj, care reflectă situația de pe Agonia, văzută prin ochii autoarei. Normal că cine mai are încă frunza mitică pe creier, are mai mari dificultăți de a ajunge la strălucirea sufletului. Finalul contrazice teoria liberului arbitru, dar Dumnezeu a lăsat niște legi care trebuie respectate, iar el, atunci când nu se resoectă, ar trebui să mai facă câte o minune, ceva. O mare se-ntunecă, evident. Este în agonie. Ce îmi place la Ottilia este această inteligență sclipitoare, dedublând sensurile, textele ei oferind posibilitatea fiecăruia de a se vedea precum este. Nu e un text cameleonic, ci este ca o bucată specială de sticlă, prin care trece lumina sau nu. Este o oglindă magică. Excelent!

Poemul nu e rău, chiar dacă tema e riscantă și merge mai mult pe imaginație decât pe lucruri sințite, trăite. Realism sau suorarealism, nu contează, arta nu se ceamponează în stereotipuri, căci și Dante a coborât într-un infern imaginar, așa și tu, autorule, poți urca, pe ax transcendental, către alte-ego-ul metafizic, ce așteaptă contopirea cu ego-ul uman. Finalul, cum bine a observat și Ilie, e cam clișeic. Mă refer la ultimul vers, unde poate fi schimbată a doua jumătate. Eu mă gândeam la o oglindă rece mută, ceva de genul. Oricum, felicitări!

Cu imagini clare, puternice, fără sforțări, prețiozități. O paralelă frumoasă între Manole-Ana și Adam-Eva. N-ai abuzat nici de -n. Versurile au cursivitate, rimele de grade superioare, ca o consecință firească a ideilor, nedeterminând schimbări radicale de sens. Mi se pare că ai ținut cont de multe dintre sugestiile primite, ba chiar ai și început să comentezi pe site. Deci, iată un autor care evoluează din toate punctele de vedere. Textul merită recomandat.

Cu drag și mult succes! Noapte bună!

după cum am spus, pot să vorbesc cu unii oameni, ignorându-i pe alții. E simplu. Acum voi merge să mă culc, urându-ți, și ție, noapte bună!

despre fețele artei să vorbească cei care l-au citit din scoarță în scoarță pe Pessoa. Unii stau foarte foarte prost la capitolul lectură, ce să mai vorbesc despre critică. Ei văd arta unidimensional, doar din prisma propriului lor ego creativ, pe când criticul are capacitatea de a depăși bariera ego-ului, de a empatiza cu orice fărâmă de frumos din creațiile tuturor autorilor.

ce rușine să-ți placă de textele cuiva care nu se află în grațiile altcuiva... Ce rușine să ai gusturi diferite... Dragoș, ăștia s-au uitat prea mult la Exorcistul. Sfatul rămâne același. Fii calm, nu le răspunde, fă ce-ți place, iubește ce-ți place, apreciază ce-ți place, nu trebuie să dai socoteală nimănui. Nu-i urî pe cârcotași. Fie-ți milă de ei. Atâta pot ei. Și nu uita. Tu ești criticul literar, nu ei. Tu l-ai avut profesor pe Mincu, nu ei. Tu ai terminat cu nota maximă, nu ei. Sunt lucruri pe care nimeni nu ți le poate lua. Seară faină!

acest sonet. Din contră, folosește rime rare în primele 2 strofe, cu percuție fonică puternică. Repetiția cu ea, la primele 2 versuri mi se pare că merită o soluție mai bună. Se poate începe primul vers cu "O știu". Și strofele 3 și 4 au rime plăcute, dar de altă tonalitate. Totuși sunt bine construite. În ceea ce privește sensurile, îți ia mai mult timp să le descifrezi. Dacă ți se citește sonetul fără să-l vezi, nu înțelegi mare lucru. Trebuie să-l recitești în liniște, să revii asupra cuvintelor. Un sonet ermetic ca sensuri, cu inpact auditiv puternic.

Este menționată mereu chestia cu atelierul. Conform regulilor site-ului, la atelier ajung textele fără diacritice sau textele cu conținut dubios, discutabil și incoerent. Cei care propun texte pentru atelier, fac frecvent o greșeală, aplicând subiectivismul lor despre valoarea textului ca fiind criteriul de încadrare la atelier. Același lucru - subiectivismul, se întâmplă și la înstelare, iar înstelarea se presupune a face diferența dintre un text "slab" și un text foarte valoros. Ce-i drept, se pot da și stele de încurajare. Singura condiție pentru un text în vederea înstelării este comentariul dezvoltat, argumentat al unui steluțar, iar Dragoș, în această privință, nu încalcă regulamentul. Cred că un text "slab" se poate recunoaște foarte ușor prin faptul că nu atrage atenția asupra lui. Un text considerat "slab", dar analizat cu înverșunare, e, de fapt, un semn de valoare a textului. Mie mi se pare foarte hilar când o grămadă de autori deștepți se chinuie să demonteze un text "slab", în loc să-și folosească timpul în mod util, comentând textele care merită mult mai multă atenție. Autorii deștepți riscă să se prostească, coborându-se la valoarea textului "slab" Dar, de fapt, pe Agonia apare o altă problemă. Una gravă. Se comentează autorii, nu textele lor. înverșunarea de a se comenta un text care se vrea a fi considerat "slab", este, de fapt, o modalitate de a se plăti anumite polițe. Textul doamnei Elena e decent. Chiar și slab fiind de alți considerat, și tot nu îndeplinește criteriile textelor care ajung la atelier. Dar cei care nu o agrează pentru afinitățile sale critice și pentru gusturile sale literare, vor găsi de cuviință să o atace în propriile ei texte, pentru a pune presiune pe dânsa: ori își schimbă gusturile, ori tace, ori părăsește siteul. Nu prea e loc pentru persoane libere pe site, trebuie să existe manipulare, influențe, înspre binele celor care dețin controlul. Controlul înseamnă manipularea conceptului de valoare. Din această cauză, există o mare discrepanță între aprecierile pe care le primesc unii le Agonia și aprecierile din afara Agoniei. Texte de 5 stele care nu au nicio valoare în afara site-ului. Nu stârnesc curiozitatea criticilor și nici a oamenilor de pe rețelele sociale. Simplu.

Mă surprinde plăcut! Doamna Ottilia, de o inteligență sclipitoate, a posta un text oglindă în care fiecare vede ce poate, ce vrea. Îndemnul la reflecție este binevenit. Profit de ocazie pentru a-mi cere scuze pentru deranjul pricinuit.

a văzut, în plus, niște lucruri pe care eu nu le-am văzut. Lucruri care justifică alegerea sa de a înstela textul. Iată că nu suntem mereu pe aceeași undă:))

Nu le mai răspundeți. Nu aveți nicio obligație în acest sens. Vedeți-vă de scris și comentați textele care vă atrag. Faceți critică pe texte și nu intrați în jocul lor. Este clar ce vor să facă. Punct.