șters

nu e bine sa aveti prejudecati. Unii oameni sunt manipulati in asa hal incat abia dupa o zguduire puternica isi dau seama de eroare. Eu am fost manipulat toata viata de principiul Crede si nu cerceta, impus de altii, si abia dupa 3 decenii de existenta, Cautand pentru a gasi, mi-am dat seama ca am crezut aiurea intr-o dogma anticrestina, in loc sa cred in cuvintele lui Dumnezeu. Dv vreti liniste, intr-o lumea a conflictelor, a manipularilor, a spalarilor de creier. Linistea se gaseste in spatiul intim creativ, in natura, nu in mijlocul oamenilor. Eu vad ca niste oameni va comenteaza, chiar pozitiv, iar pe dv nu va intereseaza. eu am vazut in Dragos lumina, chiar si atunci cand voia sa ma jupoaie de viu si sa ma ia la bataie. Iar acum el isi exprima generozitatea si dragostea fata de toata lumea. Nu este asta morala crestina a schimbarii la fata, sa vedem lumina din oameni si sa o reflectam prin atitudinea noastra? Eu de 2 saptamani solicit instantei sa vina si sa ia masuri. Instanta doarme.

ca culoarea e prezenta intr-un jpeg suprarealist, care seamana cu o femeie. Pamfletul meu nu face trimitere la realitate.

iubiti ciorile, chiar daca sunt niste pasari care fac multa mizerie. Sunt o parte importanta a naturii!

mama soacră - mama soacră
nu e chiar o mamă scoară
chiar de-i neagră ca o cioară
pe-Agonia - functionara.

mama - scoară, mama -scoară,
cea cu gura foarte acră,
vrea cam des sa-si ia trei cuie,
ca să pară că-i gutuie.

ranjitoare, de pe craca,
pe-Agonia se consacra,
Vrea mereu sa para sacra,
Doar e doar o pupu macră.

mama - soacră, Mama -soacră

RUSINE MAMA SOACRA! RUSINEEE!

acum il citeste pe Pessoa. Ca sa concureze cu Adriano Celentano la trasul de linii pe portativul iubirii... Gata, m-am oprit! Am treaba!

eu nu mai zic nimic. Am o munca foarte grea si foarte prost platitia, de contabil, si trebuie sa strang 500 de salarii ca sa imi platesc, retroactiv, toti criticii pe care i-am mituit. Sunt cam 100. Altfel vine Mama Soacra peste mine si intru la puscarie. Sau poate ca nu vine ea, poate ca il trimite pe Firicel, ala care bate doar cu gura, ca in rest e vai de mama lui...

urmează implozia. Fâs!

să nu răspunzi atacului mârşav al ipochimenului la persoană, atâta poate el. Când le spuneam editorilor şi lui Radu că ipochimenul se ia de moralitatea oamenilor, aveam dreptate. Ţi se judecă nişte comentarii spuse la furie pe un site, nu o operă literară, nu o cronică, nici măcar un mini-eseu publicat într-o revistă. Se insistă şi iar se insistă pe nişte comentarii peste care noi am trecut, urmărindu-se un singur scop. Ipochimenul vrea să te enerveze, astfel încât tu să greşeşti şi să poţi fi taxat. Ipochimenul încearcă să te manipuleze, aşa cum a mai făcut atunci, când te-a învrăjbit împotriva mea. Este inteligent, este diabolic (crud) încercând aceste tertipuri psihologice, dar are şi el slăbiciunile lui. Dacă nu i se răspunde, nu mai are din ce să se alimenteze şi i se întoarce toată acea energie negativă în el, făcând implozie. Vampir energetic cu tendinţe manipulative. Uite ce spun doctorii despre astfel de indivizi: "Manipularea psihologică este un tip de influență socială care urmărește schimbarea percepției sau comportamentului celorlalți cu ajutorul unor tactici ascunse, amăgitoare sau chiar abuzive. Pentru că manipulatorul își urmărește doar propriile interese, deseori în detrimentul altora, aceste metode pot fi considerate exploatatoare, imorale și înșelătoare." Fii, aşadar, foarte atent. Şi vezi că în plasa lui au căzut foarte mulţi de pe acest site, dar săracii, nu prea realizează ce se întâmplă. Ei sunt fericiţi dacă manipulatorul le oferă o steluţă.

Cred că am scris pe undeva "crează" în loc de "creează". Sau poate că era vreun alter-ego de-al meu, care termina fiolologia în loc să ajungă rugbyst... Ştiu că eroarea mea e un deliciu, dar mai târziu e mai bine decât niciodată să-mi îndrept greşeala...

trimirere, trăit

conştient sau inconştient scris, acest poem replică este, de fapt, în prima strofă, un palimpsest ce face trimitere la Oamenii mării, de Victor Hugo. Hugo a trăi5 15 ani în exil pe insula Guernsey. Dragoş a trăit şi el un exil, forţat de unele împrejurări, şi se mai pare că este forţat să trăiască unul, chiar de foştii săi "prieteni". Aceasta este marea dramă a vieţii, să nu ţi se dea voie să fii tu, să iubeşti ce-ţi place, să fii condamnat mereu pentru alegerile tale. Aceasta este, în fond, condiţia geniului pustiu. Nu neapărat un geniu al literaturii, cum a fost Eminescu, dar, cu siguranţă, un geniu al iubirii. Dragpş îi iubeşte pe toţi, chiar şi pe cei care îl hărţuiesc zi şi noapte. Jos pălăria pentru el! Şi îi mulţumesc că m-a iertat, mai demult, şi m-a privit detaşat de influenţele din jur.

de când am scris cronica despre tine în Luceafărul. Acelaşi amor devastat, aceeaşi căutare a celuilalt, prin diverse mijloace, raportate, în cazul de faţă, la tehnologia modernă... Cumva e bună această consecvenţă...Iar dacă apare şi un pic de neprevăzut, este şi mai bine. Felicitări!

Uroborus în alb negru, trimite la unitatea primordială, ciclul nesfârșit al timpului și al universului. Jocul de cuvinte alb negru corespunde cu lumina si intunericul. Albul, in arta spirituala, ridica fiinta la un alt nivel, reprezentand culoarea puritatii, a deschiderii catre inalt, catre Divinitate. De altfel, Divinitatea este prezenta in text, fiindca autorul introduce simbolul icoanei si simbolul facerii, ambele introduse printr-un cadru rustic, in care autorul se identifica cel mai bine, fiind locul obarsiei sale familiale si spirituale. Bravo, Ilie, ma surprinzi placut, din nou!

dar trebuie avută mai multă răbdare. Poate că şi acesta este un test divin... Să oferiţi, fără să aveţi mari aşteptări. Poemul e curat, simplu, reuşind să transmită. Nu se pune accent pe metafore, ci pe frumuseţea simplităţii. E şi asta o artă!

cu mesaj, care reflectă situația de pe Agonia, văzută prin ochii autoarei. Normal că cine mai are încă frunza mitică pe creier, are mai mari dificultăți de a ajunge la strălucirea sufletului. Finalul contrazice teoria liberului arbitru, dar Dumnezeu a lăsat niște legi care trebuie respectate, iar el, atunci când nu se resoectă, ar trebui să mai facă câte o minune, ceva. O mare se-ntunecă, evident. Este în agonie. Ce îmi place la Ottilia este această inteligență sclipitoare, dedublând sensurile, textele ei oferind posibilitatea fiecăruia de a se vedea precum este. Nu e un text cameleonic, ci este ca o bucată specială de sticlă, prin care trece lumina sau nu. Este o oglindă magică. Excelent!

Poemul nu e rău, chiar dacă tema e riscantă și merge mai mult pe imaginație decât pe lucruri sințite, trăite. Realism sau suorarealism, nu contează, arta nu se ceamponează în stereotipuri, căci și Dante a coborât într-un infern imaginar, așa și tu, autorule, poți urca, pe ax transcendental, către alte-ego-ul metafizic, ce așteaptă contopirea cu ego-ul uman. Finalul, cum bine a observat și Ilie, e cam clișeic. Mă refer la ultimul vers, unde poate fi schimbată a doua jumătate. Eu mă gândeam la o oglindă rece mută, ceva de genul. Oricum, felicitări!

Cu imagini clare, puternice, fără sforțări, prețiozități. O paralelă frumoasă între Manole-Ana și Adam-Eva. N-ai abuzat nici de -n. Versurile au cursivitate, rimele de grade superioare, ca o consecință firească a ideilor, nedeterminând schimbări radicale de sens. Mi se pare că ai ținut cont de multe dintre sugestiile primite, ba chiar ai și început să comentezi pe site. Deci, iată un autor care evoluează din toate punctele de vedere. Textul merită recomandat.

Cu drag și mult succes! Noapte bună!