exerciții de sinceritate

da, cam așa ne suntem până ajungem la un oarecare armistițiu cu noi înșine, să nu ne mai călcăm pe bătătură reciproc sosiile de lumină! Nu mai urcăm muntele - pentru că acum putem vedea ce e de văzut de oriunde, avem altfel de instrumente de percepție! Spui „prin câte oglinzi m-am privit ca să aflu că de fapt nimănui nu îi pasă” - eu aș zice că-i pasă universului numai că n-o declară titrabil în cuvinte ci prin tot ceea ce ne înconjoară și ne scaldă în frumusețe, prin tot ceea ce numim generic „minunea de-a fii”!
Mi-a plăcut „monologul” tău!

dar trebuie avută mai multă răbdare. Poate că şi acesta este un test divin... Să oferiţi, fără să aveţi mari aşteptări. Poemul e curat, simplu, reuşind să transmită. Nu se pune accent pe metafore, ci pe frumuseţea simplităţii. E şi asta o artă!

onorată de comentariul amplu și profund asupra textului meu, mulțumesc frumos!

încântată de aplecarea asupra textului meu, mulțumesc frumos!

Un periplu liric prin propria viață. Mă interesează și cum va continua. Aștept să citesc și alte poeme de acest fel. "Exerciții de sinceritate", titlu incitant, proiect foarte generos. Reapropiere de munte, șovăirea de-a mai relua urcușul. Nașterea într-o limbă "a unei patrii" dragi obligă eul liric să se confeseze periodic, în stările de mare inspirație artistică.

Vă mulțumesc pentru interesul acordat textului meu. "Exercițiile de sinceritate" le-am început prin 2012.