exerciții de sinceritate – selfie

Dumnezeirea am descoperit-o mergând cu bunica la biserică în fiecare sâmbătă mă spăla pentru a doua zi în copaia de lemn cu săpun de casă duminica mirosea a flori și lumânări hainele bune se purtau tot atunci ochii ei plângeau toate crucile din cimitir și cel mai mult stătea la bunicul pe care îl știu doar dintr-o poză așezat pe scaun cu mustățile albe părul alb ochii săi mă priveau cu blândețe apoi se muta bunica la mormântul Nuței fiica cea mică plecată într-o vară fierbinte ca focul de acolo începea împărțirea colivei colacilor copți pe vatră și bocitul cu voce abia șoptită ați plecat dragii mei ați plecat și m-ați lăsat aici să mă lupt singurică gândul pe care il auzeam lângă candelă în fiecare seară era bunica o mână de om cu un suflet până la Dumnezeu de mare