șters

ideile din poem sunt destul de bune, exprimarea lasă de dorit, cât şi firul narativ. Plus că repeţi nişte lucruri care fac poemul redundant. Ceea ce spui în prima strofă, repeţi în a treia, cu privire la fum. Blurarea, ca neclaritate, nu duce la umbre, ci mai degrabă la nişte ceraturi fantomatice. Alergatul la geam din strofa a patra este ilogic, de vreme ce în prima strofă dai perdelele la o parte, deci eşti deja lângă geam. Apoi, iar vorbeşti despre umbrele oamenilor - și vezi umbrele oamenilor sprijinite de ziduri / în timp ce ei continuă să meargă mai departe. Aceasta este o imagine bună, care îmi place, dar pe care o puteai concentra în prima parte a poemului, să nu te întinzi, diluezi, până să ajungi la ea. După aceea, iar te întorci la bucata de sticlă. Nu prea ai explicat în poem cum ajungi la ea, tu fiind concentrată asupra geamului, el părând a fi bucata de sticlă murdară. Dintr-o dată, te referi la o bucată mai mică, spartă, pe care o iei în mână. ai spart geamul din prima strofă?? Cât despre final, cu orgasmul, este trântit ca să dea impresie. Părerea mea este că poemul este lărgit inutil, redundant, ilogic, cu probleme la firul narativ, la tranziţia între imagini. Scrii cinematografic, ca să dai impresie, ai talentul de a construi nişte imagini frumoase, dar mai e mult până departe. Mă refer doar la acest poem, în alte poeme am simţit un plus de atenţie şi cizelare.

consider subiectul închis. Ai dreptate din absolut toate punctele de vedere. Eu nu ştiu ce spun, tu eşti foarte pricepută, deci nu mai are rost să pologesc pe aici. Bye!

Eu nu am văzut autorii cu zeci de volume publicate, mă refer la autorii valoroşi din afara acestui site, să le reproşeze criticilor literari că sunt nişte nepricepuţi. Sau să le reproşeze cititorilor care le distribuie creaţiile în mediul online, că unele dintre comentariile lor pe marginea acelor creaţii sunt neconcordante cu sensul corect. Sau să îşi ameninţe cititorii că se lasă de scris, fiindcă cititorii nu au perceput corect sensul creaţiilor literare. Iar chestia cu 46 de cărţi scrise nu garantează în vreun fel calitatea scrisului tău. Calitatea scrisului tău e validată de reacţia criticilor literari şi a publicului la ceea ce scrii. În momentul în care îţi jigneşti cititorii, îţi scade valoarea, asta este evident. dacă doreşti să părăseşti site-ul, este alegerea ta. Nimeni nu îţi cere asta, nimeni te obligă.

P.S.

Dupa logica falsă a numărului de cărţi scrise, eu dacă aş spune că am scris 60 de cărţi, ar însemna să te rog să taci definitiv, pentru că nu suntem la acelaşi nivel. Însă fiindcă eu sunt conştient că nu numărul contează, ci calitatea, prefer să îţi vorbesc de la egal la egal, de la om la om. Şi, cel mai important, oricât de pricepută sau mai puţin pricepută ai fi, nu scot lucrul acesta în evidenţă, fiindcă nu vreau să te insult.

Sper să nu mai fie nevoie să revin cu explicaţii suplimentare.

nu ai voie să îi jigneşti

ai luat vreodată în calcul faptul că tu crezi că eşti atacată de ceilalţi, când ceilalţi, de fapt, nu au nicio treabă cu tine? Eu nu îţi voi face ţie profilul psihologic, nu mă interesează acest aspect. Eu sunt om de litere. Analizez un text, îmi spun părerea. Aşa cum a făcut şi Ilie. Tu l-ai jignit pentru părerea lui pe text. L-ai jignit pentru că părerea lui e diferită faţă de părerea ta despre propriul tău text. Nepriceput, în dicţionar, e sinonim cu prost. Tu când îţi expui textul trebuie să îţi asumi riscul că poemul tău nu va fi pe gustul tuturor. Este frumos, uman, firesc, să te bucuri dacă cineva rezonează cu textul tău, dar dacă alţii nu rezonează cu tine, nu ai voie să nu îi jigneşti. Te descalifici. Şi nici nu este nevoie să te explici. Numai autorii nesiguri pe ei şi pe creaţia lor se explică. Poemul tău este praf. Catastrofă. Respectă opinia mea, opiniile noastre.

primele două strofe sunt promiţătoare, în strofa a treia rima ecou-rouă nu mai e rimă, în strofa a patra ritmul nu mai e ritm

adevăratele înfrângeri sunt renunţările la vis, după cum spunea Gyr. Că nu ne sincronizăm unii cu alţii, asta, da, e o altă poveste. Doar poate că şi acest lucru duce la căutare, la expandarea fiinţei, a microuniversului. Numai de bine!

poţi renunţa la rima nefericită crabilor-superovelor din prima strofă, eliminând explicativul paşii. Strofa devine:

degeaba străzile / linia continuă
a acestui timp evanescent / crabi scrijelind
aerul sofisticat al supernovelor.

în rest, ai punctat, eficient, şi eternitatatea, şi discontinuitatea, prin acea nemenţionată clipire

mai multe stiluri diferite în acelaşi poem. In prima strofă, rime incrucisate. In a doua strofa o asonanta, la versurile 2 si 4. In strofa 3, un distih, fara rima. In strofa a patra versul alb. In strofa finala, rime libere, cu foarte multe, mult prea multe dative - 4. Daca ati facut intentionat, e un fel de ghiveci stilistic. Daca nu ati facut intentionat, este o nesiguranta stilistica. Oricum ar fi, as prefera cursivitatea, omogenitatea, simetria, pentru o mai buna armonizare cu ritmul interior al fiintei din mine. Doar o parere.

e a doua oară când autoarea îi jigneşte pe cititori. Prima oară a spus că un cititor nu ştie ce vorbeşte, acum că cititorul e nepriceput, că nu înţelege. Insulte gratuite din partea unei doamne. Aplauze, aplauze!

"Un om năcăjit nu e frumos, deci prin extenso, nici a sa poezie." - Iulia

"Pentru ce e liric omul în suferinţă şi în iubire? Pentru că aceste stări, deşi diferite ca natură şi orientare, răsar din fondul cel mai adînc şi mai intim al fiinţei noastre, din centrul substanţial al subiectivităţii, care este un fel de zonă de proiecţie şi radiere. Devii liric atunci cînd viaţa din tine palpită într‑un ritm esenţial şi cînd trăirea este atît de puternică, încît sintetizează în ea întreg sensul personalităţii noastre. Ceea ce este unic şi specific în noi se realizează într‑o formă atît de expresivă, încît individualul se ridică în planul universalului." - Emil

Şi ca o paralelă, fără a o proteja în niciun fel pe Iulia, poemul este nereuşit. Este o făcătură. Este fals. E ca şi când ai vrea să scrii un poem doar de dragul rimei la sfârşit de vers, să arăţi că ştii să foloseşti rima cât mai eficient, dar ritmul, ideea şi naturaleţea limbajului sunt ignorate complet.

Dacă poemul ar fi fost spontan, fără acele rime, poemul ar fi avut mai multă credibilitate, însă corcitura asta între sonet şi dada, cu tuşe suprarealiste bombastice, este un eşec total.

Ce-i drept, creaţia este salvată de încadrarea la personale. Nu şi de comentariul autorului. Un text bun, credibil, nu se explică cititorilor de către autor. E ca şi când, într-o carte, un autor şi-ar publica nişte comentarii sub poem, explicând ceea ce nu a reuşit cu adevărat în poem.

Nota 4.

Mai multor, se puteau

acel rârâit din prima strofă, datorat folosirii msi multor cuvinte cu litera r în conținut sau în silaba finală. Ca și cum limbajul tău s-a adaptat imaginii poetice gândite inițial și vrea a accentua auditiv torsul. Nu știu dacă ai conștientizat lucrul acesta, însă eu asta simt că s-a întâmplat. Altfel, se putea alege alte timpuri vetbale, de exemplu perfectul compus sau imperfectul, și nu mai apărea acel efect. În rest, este frumos cum ai facut recurs la memorie într-un cadru feeric și cum ai înveșnicit clipa, ca o dovadă a iubirii eterne.

Iată că nu e nevoie de foarte multe cuvinte pentru a descrie o prăpastie adâncă fiindcă, nu-i aşa, calitatea şi eficienţa limbajului induc starea, nu mormanul de cuvinte cu care s-ar umple golul acela imens. Suntem secătuiţi de viaţă, incapabili să mai ajungem la adevăratele origini, spirituale, istorice, culturale. În felul acesta, ne pierdem reperele, identitatea, singura soluţie salvatoare fiind duioşia amintirilor înviate, în cazul poetei, pe hârtie. Câteva poveşti, o dulce alinare, câteva ploi de vară, câteva speranţe şi mult dorita răsuflare prin care să cunoască sufletul pereche. Mă bucur că nu aţi renunţat de tot la porumbeii răniţi, mesajul fiind acum mai profund şi, totodată mai misterios, indemnând la reflecţie. Rănile şi-au pierdut valoarea în ochii celor superficiali sau temători, porumbeii răniţi, simbol al păcii însângerate, al conflictelor interminabile, părând, paradoxal, chiar nişte păsări demodate, nişte ghizi amuţiţi, pe care nimeni nu îi mai ia în seamă. Da, durerea şi moartea par a fi demodate într-o societate incapabilă să mai reacţioneze, atât de incapabilă încât nici fulgerele nu mai au energia necesară pentru electroşocul trezirii. O lume alienată în care dorinţa de conectare cu sinele a dispărut complet, poetul rămânând un fel de relicvă, într-un muzeu al neputinţei şi al decepţiei.

E bine că aţi păstrat şi porumbeii... aţi implementat perfect!

vedeţi că aveţi o stea roşie pe text. Ea a fost dată fără un comentariu elaborat, cum o cere regulamentul. Cel care a dat-o vrea să-şi impună punctul de vedere, dar nu aşa trebuie procedat. Analiza pe text şi comentariul argumentativ sunt esenţiale, obligatorii. Dacă veţi modifica textul veţi pierde recomandarea şi steaua roşie. Oferiţi-i recunoştinţă înstelătorului, dar pentru publicarea pe hârtie, vă rog să luaţi în consideraţie formula concentrată. Pînă la urmă, numai ce este pe hârtie contează cu adevărat.

se poate face un alt poem pe scena porumbelului sau o mică povestire. Strofa aceea se vedea de la o poştă că era diferită de restul poemului. În rest, tot ce am scris acolo sunt cuvintele dv., mie nu trebuie să-mi cereţi acordul pentru ce vă aparţine.

corecţie

mi-a luat 5 minute să elimin surplusul, ia să vedem esenţa:

între mine și lume
o prăpastie adâncă
în suflet păstrez duioșia
amintirilor reînviate

povești, alinare, timp, speranțe
soare și nori, ploi de vară
o răsuflare
prin care să te cunosc

izvoare secate, păsări demodate
cine ar poate să redea zborul acestor ghizi amuțiți
când batem drumurile
pentru a ne cunoaște natura?

strofa a doua e uşor redundantă... se suprapun ferestrele, oamenii. Cred că se mai poate concentra, să mai dispară din substantivele om, oameni, să nu se repete sângerarea, eventual să se folosească o comparaţie între ferestre şi oameni.

iar faptul că ferestrele ieşeau, îmi sugerează că ele se duceau undeva, ca nişte păsări, cred că ideea poate fi dezvoltată. Dacă nu asta ai vrut să sugerezi, poate că ar fi indicat alt verb în loc de ieşeau.

La sfârşit ar fi bine să se menţioneze iniţial că cireaşa e amară, să se amplifice contrastul amar-dulce.

Per total, poemul are forţa să transmită, să emoţioneze. Am citit cu plăcere.