șters

eram curios despre ce era vorba şi am făcut o căutare pe Google, că nici eu nu le ştiu pe toate. Şi am găsit prezentarea cărţii Portrait in Sepia, de Isabel Allende, făcută de editor:

„Fiecare își alege tonalitatea pentru a-și istorisi povestea. Eu trăiesc printre nuanțe difuze, mistere umbrite, incertitudini; tonalitatea potrivită pentru a-mi povesti viața seamănă mai curând cu aceea a unui portret în sepia“, mărturisește Aurora. O traumă misterioasă a făcut ca în memoria tinerei protagoniste să existe o pată albă, o zonă incertă în care amintirile copilăriei se pierd. Duce o viață fericită în reședința somptuoasă a bunicii ei, Paulina del Valle, dar nopțile îi sunt bântuite de imaginile de coșmar ale unui oraș necunoscut. După experiența dureroasă a unei iubiri neîmpărtășite, Aurora își va alina singurătatea încercând să pună cap la cap frânturile de amintiri și poveștile pe care le află de la membrii familiei, descoperindu..."

Da, poemul Irinei reiterează aceeaşi idee, ba chiar vine şi el cu nişte pete de culoare, mai exact o pată neagră, în opoziţie cu pata albă din descrierea cărţii.

Şi mai există se pare şi o melodie, sEpia memory - Tommy, în care avem versurile: The sepia memory that you left behind, adică identic dpdv ideatic cu țărmul se tot duce, din poemul Irinei.

E drept că dacă nu aş fi avut internetul, nu aş fi ştiut în ce măsură se inspiră autoarea din cărţile pe care le citeşte sau din melodiile pe care le ascultă. Iar în cazul în care nu aş fi ştiut, aş fi încercat să-mi imaginez nişte lucruri, să fac nişte conexiuni. Poate că aş fi înţeles conceptul de memoria e o sepia, din descrierea de la final. Apoi m-as fi chestionat despre dialog, daca e reusit, si nu prea e, despre emotie, daca e puternica, si nu prea e, chiar daca autoarea supraliciteaza, spunand, explicit, cat de vie e senzatia, ori, aceasta senzatie vie trebuie sa vina in contradictie cu altceva, cu niste versuri revelatorii, si avem doar numele hotelului Miraj, foarte putin si tot la nivel explicit.

Bun, tinand cont ca traim in era in care accesul la informatie e o binecuvantare si descoperi ca factorul autenticitate nu exista, ci doar o idee reiterata cu mici diferente de culoare, te intrebi cu ce ramai de pe urma unui asemenea text? Care e contributia autoarei?

Textul e un subtil plagiat ideatic

cuvântul cel mai potrivit este:

rânduite

si ca sa se pastreze rima ordonat - inghetat

poate fi: cutiile s-au ordonat

adaugand personificare cutiilor

va mai ganditi dv. la toate aspectele sia legeti ce vi se pare mai potrivit!

care a ridicat nivelul şi a venit cu o frumoasă completare

textul chiar e pe două voci, subtil îngemânăte în palimpsestul biblic cu trimitere la Eu sunt Alfa si Omega, prezent in primul vers, dragostea divina, manifestata prin lucrarea creatorului, Omul, venind ca o imbratisare energetica, poetica, sufleteasca.

va felicit pe amandoi!

cutiile aşezate ordonat

poate fi simplificat la

cutiile ordonate

verbul a ordona sugerând deja aşezarea

cât despre rime, nu deranjează deloc. Când sunt puse subtil, la distanţă, sau când sunt rime interioare, contribuind la ritm şi muzicalitate, pot şade frumos şi în versul liber

spor!

fiindcă comentariul meu era pe text şi chiar venea cu o propunere bună

însă de pare că îţi doreşti cu tot dinadinsul să fii prinţul care scrie sonete în deşert, iat cititorii să fie doar nişte fete morgane, pe care să le implori săptămâni la rând să te binecuvânteze cu un comentariu...

bine, o facem şi pe asta, să vedem cât rezişti fără cereri de comentarii

ete, te-ai metamorfozat peste noapte, din cerşetor, în prinţul conducător al caravanei

ham, ham!

da, e mai bine molii atrase de lumină, decât ţânţari atraşi de sânge. Şi cred că o să fie şi Liviu Nanu de acord, de vreme ce suntem cu toții, îl citez, „asemenea moliei care zboară / îm jurul becului / sperând să trăiască mai mult / decât filamentul”. Ce-i drept, poemul lui Ilie are o altă abordare, fiinţa fiind conectată la fluxul panthareic al inspiraţiei, al energiilor, al luminii, al cântului aedic despre care vorbea Ion Barbu. Ea se încarcă de la sursă, pentru a deveni, la rândul ei o sursă secundară de lumină pentru molii, adică, în cazul poetului, pentru cititori. Poemul este o invitaţie la supercharger, până când nu se opreşte curentul de la centrala patronată de marele bărbos.

în loc de am zic

erate - că va, ceea ce e

nu cred că la renunţa la Luna însângerată în schimbul lunii fripte

prin urmare, propun:

însângerată, Luna-nfiptă-n rază,
ademenea în teatrul nopţii lupul

data trecută am zic că treacă meargă licenţa aia poetică cu irigu-l, care sfidează regulile gramaticale

acuma văd că revii cu încă una, astupu-l

cea e deja prea mult. prea multe licenţe de dragul unei rime perfecte

La început, parcă am simțit vorbele lui Papa Ioan Paul al doilea. Asta fiindcă un critic de-al meu scria cândva, într-o prefață, despre el, și mi-am reamintit imediat. Despre text în sine, acest poem cyber și filosofic în același timp, abordează marile teme din filme precum Matrix, The Sandman, Glitch, filme care și pe mine m-au marcat. E ca un nod de rețea având și componentă umană, și componentă artificială. Tu ești ca hacker-ul din Neuromantul sau ca Neo din Matrix, având abilitatea de a călători, a strânge informații, a face conexiuni și a le distribui într-un nou cod sursă poetic, pentru a comunica cu creierele noastre. Ești și un gammer, fiindcă se vede ludicul acțiunilor tale, atât în procesul filosofic, cât și în cel poetic.

acest text, frumos lucrat, m-a trimis, cumva, la fimul Cubul. Poate ca fiind un mare fan de SF-uri, mi-au ramas toate acele carti citite si toate acele filme in cap si este nevoie doar de un declic ca sa accesez sursa din memorie. si mai exista o referinta interesanta in capul meu, si anume Mancatorii de ziduri, de Brussolo, in care exista un oraș în formă de cub, construit contra epidemiilor provocate de războaiele bacteriologice. Si cred ca aceasta tema a cutiei, a cuburilor, poate fi si sursa de inspiratie poetica, evident, Cubul, cutia, fiind abordate dintr-un alt unghi, asa cum a facut-o Nichita în Lecţia despre cub, aşa cum o fac şi alţi poeţi la momentul de faţă. Mi-a făcut plăcere, ca prina cest text, să pot face nişte conexiuni între cuburile minţii mele.

dintre cerul de afară şi cerul dinăuntru. Marele şi micul univers, fiecare cu lumina sa. Remarc şi rimele puse, cu fineţe, la distanţă, pentru adăugarea unui strat emoţional. Ce să facem, chiar dacă totul e istovire şi direcţia spre moarte se ştie? Care este bucuria în acest ritual al istovirii? Poate o amăgire. O călătorie imaginară dincolo de ecranul stelelor sau de ecranul monitorului. Sau poate visele... Mi-a plăcut!

erată la nume

asta fiindcă textul unui poem înseamnă deja idee aşternută pe hârtie, ori în poem este foarte clar că nu s-a ajuns la acel nivel, marile idei având nevoie de sânge pentru a se întrupa în cuvânt.

George Paşa a insultat cu bună ştiinţă, iar faptul că nu l-a respectat pe Ilie, nerăspunzându-i la comentariu, vine să întregească insulta.

Dar, nu mai insist cu lucuri care ar trebui să vină din pură mustrare de conştiinţă. Dacă editorii vor ţine cont de sugestia mea, cu privire la comentarii, mă voi bucura foarte mult.

dar te mai gândeşti tu, până la marea publicare....

nu există sinonime poetice pentru deshidratare, să se usuce fiind cam plat. Totuşi, să se deshidrateze are un ritm în armonie cu textul, ceea ce îl face, până la urmă, compatibil

problema o văd la pierderea culorii. Nu se pierde culoarea sângelui prin deshidratare, ci se schimbă. Cred că schimbatul culorii ar fi mult mai bine în tandem cu privirile, sugerând o chestie schimbătoare, ce ţine de atitudine, dar şi de multiple personalităţi

buze uscate, aş scoate uscate de acolo şi aş pune corojite. E şi mai poetic şi vine tot pe 4 silabe, la fel ca tremurânde, păstrându-se astfel o simetrie a ritmului.

partidelor de amor de la sfârşit, mi se pare prea explicit, strică tot farmecul

Domnilor editori, cum credeţi că se simt autorii acestui site, care primesc mai multe comentarii favorabile pe texte, din partea unor utilizatori, fără ca textele lor să fie luate în seamă de înstelători, iar textele altor utilizatori sunt înstelate fără nicio argumentare? Nu credeţi că acest gen de apreciere, fără comentarii argumentative, nu numai că contrazice regulamentul şi trendul general, dar poate fi interpretat şi că favorizează autorii aflaţi în graţia editorilor? Despre insulte, ce să mai zic? Nu ar fi fost normal ca insulta lui George Paşa să fie trecută pe offtopic? De ce unii care insultă sunt expulzaţi de pe site, iar alţii sunt trecuţi cu vederea?

l-aţi insultat pe Ilie, chiar şi pe cititori, comparându-i cu nişte tânţari. Chiar trebuie să vi se spună, ca la grădiniţă, acest lucru, astfel încât să vă prezentaţi nişte scuze? Comportamentul acesta, de ignorare a părerilor argumentate, care nu vă convin, şi de insultare a cititorilor, nu vă face cinste.