șters

Frunoase aceste crochiuri, uneori aducând cu textele japoneze, alteori cu aforismele sau cu meditațiile ungarettiene sub clar de lună. Am citit cu plăcere!

Aveți și lucruri f frumoase în acest poem, precum apele dulci care cad peste viori, aveți și câteva repetiții de cuvinte, unde se mai poate stiliza, vezi apele din prima strofă, vezi acel demult inutil înainte de frumusețea. Textul ne poartă în mai multe locuri, emoțiile sunt disparate denotând o reverie și o libertate poetică, în locul unei focalizări pe o anumită idee, imagine. Textul, chiar dacă mai are nevoie de mici intervenții (și la sfârșit se poate găsi o fregată, ceva), place. Numai de bine!

Mă uitam mai demult prin pagina ta, să-ți văd evoluția, și am constatat că ai fost atras încă de la început de muzicalitatea versului. Liber, fără înregimentare metrică. Eu zic că e f bine să nu renunți la așa ceva. Textul tău e iubire, prag de timp și nou început. Place sufletului.

am mărturisit că acesta este poemul dânsului care îmi place cel mai mult. În mod normal în fața unui asemenea text se tace, se plânge, se zâmbește, orice comentariu fiind inutil. Dar, fiindcă suntem pe un atelier literar, iar frumosul trebuie scos la lumină, las un semn. Nu fac analiză pe text, nu are rost. Felicitări!

Foarte mulți poeți revin asupra poemelor lor, aducând mici îmbunătățiri tehnice, continuări, variante. George Trakl avea mai multe variante pt multe din poemele sale si toate erau interesante. E ca si cum privea aceeasi chestie din unghiuri un pic diferite.

Aș renunța la început, la final, și m-aș concentra pe partea de mijloc, începând cu... Poate că scriu aceste rânduri... și terminând cu dăruitul poemului. Ia gândiți-vă un pic...

Parcă sunteți în Oamenii mării, mai lipsește doar stânca de care să vă legați. Cam pesimist poem, ce n-ați fi acel val, ce vă oprește? Și ca să fiu și un pic dur, poemul mergea dezvoltat, să explorați neputințele, angoasele... Poate vă mai gândiți.

"Doar stânca-n mine-n munte e-a răzbate."

acest vers e foarte greoi, nu ati putea sa-l imbunatatiti?

e-a?

nu stiu de ce va chinuiti sa faceti versuri asa de grele, de complicate, de rupte

totul ar trebui sa curga, sa fie natural, sa exprime clar o stare, un sentiment

iar la versul 2, jumătate nu se articulează jumătăți?

am înțeles că este o modă cu sonetul pe site și nu am nimic împotrivă, dar acestea ar trebui să fie brici când vine vorba de înstelare.

Și ele brici, și comentariile brici.

O părere, sper că nu am deranjat!

pasionată în loc de padionată

drumului este cuvântul lipsă din titlul commentariului

Poemul începe în stil postmodernist, fiind evidentă paralela cu Poemul chiuvetei al lui Cărtărescu. Dacă acolo sunt personificate obiectele din bucătărie, aici întâlnim o deghizare a cuvintelor, care sunt îmbrăcate în multe miracole. Interesant este că poeta nu le recunoaște, dar le simte, fiind vorba, evident, de o percepție extrasenzorială. Iar cuvintele se apropie din proprie voință, pentru a pune degetul pe rană, amintind de spusele lui Victor Hugo din Les contemplations cu privire la logos, cum că cuvintele îl caută pe poet, urmând traseul de la rațiunea cosmică la gândirea umană. Liniștea de la sfârșit sugerează starea necesară de care au nevoie cuvintele pentru a rămâne și a intra în rezonanță cu sentimentul iubirii. Ce-i drept un mare avantaj în interpretarea unui astfel de poem sunt lecturile masive și simțurile poetice profunde. Aveți un stil care îmi amintește uneori de Vallejo, cu diferența că el este obscur, pesimist, "murindu-i eternitatea", iar dv. veniți tocmai cu opusul. Singurul lucru care mă deranjează este tonul cerebral, controlat. Eu prefer mai mult stilul lui Neruda, mai plin de însuflețire padionată, mai liric. Dar fiecare poet cu stilul lui și alegerile lui. Dpdv al mesajului profund și al motivelor invocate, este unul dintre cele mai bune poeme pe care le-am citit pe Agonia. Trebuie o lectură atentă, cam așa cum se citesc poemele lui Celan.

din aceste discutii interminabile, prin care, subtil, intinzi mici cordelute literare... Te salut si iti doresc o seara excelenta!

1. Toata lumea sta pe un butoi de pulbere. 2. In multe tari exista minoritati. 3. Fiecare cititor vorbeste din propria sa experienta si compara. (E ca atunci cand il citesti pe cutare autor si il compari cu altul) 4. Evrei exista si in Ro, si in Ca. 5. Romani exista si in Ro, si in Ca, si in Israel. 6. Tie iti arde de discutii la infinit, mai bine iti spui parerea pe text si lasa fiecare comentator sa spuna ce vrea, fara sa-ti dea tie unspe mii de explicatii pt fiecare lucru in parte, ca nu suntem la interogatoriu.

tu crezi ca eu pot sta la dizpozitia ta, mereu, sa raspund intrebarilor tale despre curentele literare, ce este poezia si ce nu este poezia? Aceste intrebari repetate sunt obositoare. Este d edatoria sa sa citetsi, sa studiezi, ca sa intelegi mai bine fenomenul. Studiaza avangardismul, vezi care sunt trasaturile sale, citeste opera poetilor despre care am pomenit, citeste cronicile despre acele carti sau macar prefetele acelor carti, apoi vei intelege mai bine ce si cum. Nu ma pune sa-ti rezum eu mii de pagini in cateva cuvinte. Poemul trebuie privit ca un intreg, ca mesaj, ca trasatura raportata la curent. Si tine cont de ceva. Nu este poezie doar ce iti place tie, ci si contrarul.

Tu ai auzit de poezia de avangarda, de Vicente Huidobro, Nicolás Guillén, César Vallejo, Jorge Luis Borges, Octavio Paz, Juan Carlos Onetti, Pablo Neruda, Oliverio Girondo, Mario Benedetti?? Iata ce fel de poezie scria Benedetti:

Clasa de mijloc
mediu bogat
pe jumătate cult
între ceea ce crede că este și ceea ce este
mediu o distanță medie mare
Din mijloc arată pe jumătate rău
la negri
celor bogați celor înțelepți
nebun
săracilor
Dacă asculți un Hitler
îi place pe jumătate
iar dacă vorbește un Che
de asemenea mediu
În mijlocul pustiului
jumătate de îndoială
cum îl atrage totul (la jumătatea drumului)
analizează la jumătatea drumului
toate faptele
și (pe jumătate confuz) iese cu o jumătate de cratiță
apoi jumătate vine la cont
cei care trimit (jumătate în umbră)
uneori, doar uneori, își dă seama (la mijlocul după-amiezii)
care a folosit-o ca pe un pion
într-un șah care nu înțelege
și asta nu o face niciodată regină
Deci, pe jumătate furioasă
se plânge (jumătate)
să fie mijlocul din care mănâncă alții
cei care nu înțeleg
nu jumătate.

Desigur, inaintea lor a fost revolutionarul Maiakovsi, cu revolta sa antiburgheza. Sau si mai inainte, Whitman.

Lasa omul sa protesteze, poezia este atat de vasta ca exprimare si idei...

cu toate că sunt şi alte ţări în discuţie, dar nu trăisc în ele ca să-mi dau cu părerea...

Bună doamna Bianca, nu v-am mai văzut de tare mult timp... Da, ştiu, trăim într-o ţară a extremelor, sau mai bine zis, a paradoxurilor extreme... Un lucru pe care l-am învăţat în Canada, cât am trăit pe acolo, este acceptarea celorlalţi, coeziunea, vorbirea aceleiaşi limbi, respectul reciproc. Acolo mă înţelegeam cu toate rasele pământului mult mai bine decât mă înţelegeam cu românii care aveau 18 biserici în loc de una... Dar exista o diferenţă faţă de România. Ţara era condusă cu cap, urmărindu-se o evoluţie pe termen lung. Numai de bine!

in comentarii, dar cred ca se intelege. Scuze pt ele.

eu m-am referit, aşa cum spunea Ion Barbu, la cântul aedic care este intonat la aceeaşi putere de poeţii lumii. Mă refer la consubstanţialitate, la rădăcinile noastre adânci în solul culturii şi al emoţiilr. Cum spunea şi Eminescu, toate-s vechi şi nouă toate....

Ilie, una dintre trasaturile curentului postmodernist, care a influentat si curentele ulterioare, este lipsa semnelor de punctuatie. Ideea presupune ca lectorul sa aiba mai multa libertate vizuala, sa-si aleaga singur spatiile, tempourile, respiratiie, sa-si improprieze mai usor textul etc. Unii poate vor sa-l citeasca, pe de alta parte, mai rapede, pe principul filosofic al curgerii, panta rei. Semnele de punctiatie exista pt fiecare, in imaginatia lui. Tu de exemplu ai pus niste virgule in plus care incadreaza verbul tropaiau. La fel, la punctul dupa nor, poate ca prin lipsa lui autorul vrea sa creeze o continuitate, mai ales ca urmeaza conjunctia si.