șters

o diferență între citat și aforism, iar eu făceam referire la titlul ales de tine, nu la rubrica site-ului în care sunt încadrate. Puteai alege un alt titlu, iar la subtitlu puneai aforisme.

Conform dex-ului, citatul este un fragment dintr-o lucrare scrisă, reprodus întocmai și de obicei cu indicarea exactă a izvorului, în scopul de a întări și a ilustra o idee sau o argumentare.

Un citat poate avea și valoare aforistică, este adevărat, chiar dacă nu a fost scris direct, cu acest scop.

Părerea mea este să vă concentrați pe aforisme, să le cizelați, să le concentrați, extrăgând esența din textele un pic cam lungi. Aforisnele sunt texte concise.

Nu spun nimic cu răutate.

2—3 citate, dintre acelea mai scurte, din ultima parte a grupajului, sunt bine concentrate și exprimate. Mă refer la cele cu cheia fericirii și onestitatea. Chiar au și valoare aforistică. Altele, însă, sunt mult prea lungi și nu surprind prin profunzime, așa cum ne obișnuiau Blaga, Paler, Mihai Codreanu, sau mai recent Butulescu, Ghica, Redi sau chiar și Grigurcu. Citatul presupune că este extras dintr-o operă literară, nu vă cunosc opera, dar ar fi bine de aflat de unde au fost scoase. Pe o scară de la 1 la 10, sunt undeva între 5 și 6.

"Chiar de din ea în viaţă-i a ne teme."

constructie stangace, impact fonic dezastruos

in rest, e acceptabil

Mi-a placut acest text! Tehnica este foarte buna, ironia bine potentata. Am observat ca autorul se hraneste din stari conflictuale care il determina sa persifleze. E un lucru bun. Sa speram ca va avea inspiratie si cand va fi liniste si armonie in jur, caci asta se doreste. Felicitari!

Nu va cunosc, dar scrierea dv. mi-a placut. Textul dv. chiar merita. Sunt unii autori discreti, dar cu talent, care merita sa fie scosi la lumina. Cred ca sunteti un astfel de autor. Succes mai departe!

considerati ca autoarea de fata nu a scris niciodata poezie pana acum? Nu de alta, dar unii dintre colegii dv. experimentati si priceputi in ale poeziei, i-au apreciat niste texte, ba chiar le-au si instelat. Ma intreb si eu.

da, desigur, puteţi păstra. Şi nu aţi renunţat nici la divinitate, fiind invocată în plan astral. Cu drag!

înlocuiţi toată chestia de mai sus, cu atât:

în lipsa ochilor tăi
m-am rugat cerului
să-ţi schimbe gândul
m-am învăluit
în tăcerea acestor rânduri
pentru a mă întoarce
imprevizibil la ele
pentru a-mi aduce aminte
că ți-am vorbit curat
ascultând susurul
unei ape curgătoare

nu știu dacă aceste cuvinte
se numesc poezie
dar sunt sufletul meu
așternut acum pe hârtie

eu încă mai sper
să găsesc o cale
să mă întorc la copilărie
să ating stelele
să fiu parte din cerul, oamenii, poveștile
pe care nu vreau să le pierd

Frunoase aceste crochiuri, uneori aducând cu textele japoneze, alteori cu aforismele sau cu meditațiile ungarettiene sub clar de lună. Am citit cu plăcere!

Aveți și lucruri f frumoase în acest poem, precum apele dulci care cad peste viori, aveți și câteva repetiții de cuvinte, unde se mai poate stiliza, vezi apele din prima strofă, vezi acel demult inutil înainte de frumusețea. Textul ne poartă în mai multe locuri, emoțiile sunt disparate denotând o reverie și o libertate poetică, în locul unei focalizări pe o anumită idee, imagine. Textul, chiar dacă mai are nevoie de mici intervenții (și la sfârșit se poate găsi o fregată, ceva), place. Numai de bine!

Mă uitam mai demult prin pagina ta, să-ți văd evoluția, și am constatat că ai fost atras încă de la început de muzicalitatea versului. Liber, fără înregimentare metrică. Eu zic că e f bine să nu renunți la așa ceva. Textul tău e iubire, prag de timp și nou început. Place sufletului.

am mărturisit că acesta este poemul dânsului care îmi place cel mai mult. În mod normal în fața unui asemenea text se tace, se plânge, se zâmbește, orice comentariu fiind inutil. Dar, fiindcă suntem pe un atelier literar, iar frumosul trebuie scos la lumină, las un semn. Nu fac analiză pe text, nu are rost. Felicitări!

Foarte mulți poeți revin asupra poemelor lor, aducând mici îmbunătățiri tehnice, continuări, variante. George Trakl avea mai multe variante pt multe din poemele sale si toate erau interesante. E ca si cum privea aceeasi chestie din unghiuri un pic diferite.

Aș renunța la început, la final, și m-aș concentra pe partea de mijloc, începând cu... Poate că scriu aceste rânduri... și terminând cu dăruitul poemului. Ia gândiți-vă un pic...

Parcă sunteți în Oamenii mării, mai lipsește doar stânca de care să vă legați. Cam pesimist poem, ce n-ați fi acel val, ce vă oprește? Și ca să fiu și un pic dur, poemul mergea dezvoltat, să explorați neputințele, angoasele... Poate vă mai gândiți.

"Doar stânca-n mine-n munte e-a răzbate."

acest vers e foarte greoi, nu ati putea sa-l imbunatatiti?

e-a?

nu stiu de ce va chinuiti sa faceti versuri asa de grele, de complicate, de rupte

totul ar trebui sa curga, sa fie natural, sa exprime clar o stare, un sentiment

iar la versul 2, jumătate nu se articulează jumătăți?

am înțeles că este o modă cu sonetul pe site și nu am nimic împotrivă, dar acestea ar trebui să fie brici când vine vorba de înstelare.

Și ele brici, și comentariile brici.

O părere, sper că nu am deranjat!

pasionată în loc de padionată

drumului este cuvântul lipsă din titlul commentariului

Poemul începe în stil postmodernist, fiind evidentă paralela cu Poemul chiuvetei al lui Cărtărescu. Dacă acolo sunt personificate obiectele din bucătărie, aici întâlnim o deghizare a cuvintelor, care sunt îmbrăcate în multe miracole. Interesant este că poeta nu le recunoaște, dar le simte, fiind vorba, evident, de o percepție extrasenzorială. Iar cuvintele se apropie din proprie voință, pentru a pune degetul pe rană, amintind de spusele lui Victor Hugo din Les contemplations cu privire la logos, cum că cuvintele îl caută pe poet, urmând traseul de la rațiunea cosmică la gândirea umană. Liniștea de la sfârșit sugerează starea necesară de care au nevoie cuvintele pentru a rămâne și a intra în rezonanță cu sentimentul iubirii. Ce-i drept un mare avantaj în interpretarea unui astfel de poem sunt lecturile masive și simțurile poetice profunde. Aveți un stil care îmi amintește uneori de Vallejo, cu diferența că el este obscur, pesimist, "murindu-i eternitatea", iar dv. veniți tocmai cu opusul. Singurul lucru care mă deranjează este tonul cerebral, controlat. Eu prefer mai mult stilul lui Neruda, mai plin de însuflețire padionată, mai liric. Dar fiecare poet cu stilul lui și alegerile lui. Dpdv al mesajului profund și al motivelor invocate, este unul dintre cele mai bune poeme pe care le-am citit pe Agonia. Trebuie o lectură atentă, cam așa cum se citesc poemele lui Celan.

din aceste discutii interminabile, prin care, subtil, intinzi mici cordelute literare... Te salut si iti doresc o seara excelenta!