șters

i s-au adus la cunoştinţă, pe Whatsapp, toate abuzurile şi încălcările de regulament. Eu sper, totuşi, să-l calmeze pe invidid. Ar merita şi o pedeapsă, o reducere de nivel, dar Radu e cam ocupat şi se pare că nu are timp să analizeze zecile de comentarii de pe site, un lucru de care individul reclamat se pare că profită la maxim. Oricum, am luat decizia de a-l ignora total pe individul reclamat. Să zică orice vrea despre textele mele. Dar dacă îl mai prind că se ia de oameni, de calităţile lor morale sau psihice, de activităţile lor, de funcţiile lor, voi cere exluderea lui de pe site. Un astfel de comportament este TOXIC.

Fiecare autor alege cu ce dorește să rămână în urma unui dialog constructiv. Dacă am fost de ajutor chiar și cu un lucru infim, sunt foarte bucuros.

când păsări anonime se nasc?

si cum ar fi cuiburi celeste, in locuri de ciuburile cerurilor, pentru a se evita repetitia deranjanta a r-urilor, ri-ri-lor?

când păsări nevăzute vreodată se nasc - dacă ele nu s-au născut, este evident că nu au mai fost văzute până atunci. Deci, nevăzute este în plus!

și nu vine nimeni să presară cu pâine - din câte ştie, conjugarea la conjunctiv, persoana a treia, este să presare

cât despre text, îmi place mai mult începutul, dar aici foloseşti o expresie rochia dimineţii, folosită şi de colega ta, Maria Elena Chindea, în poemul Desen pe stele căzătoare. Ar trebui ceva mai original, iar propunerea mea ar fi rochia de rouă sau de ceaţă a dimineţii, depinde ce îţi place mai mult!

Succes!

în loc de tetxul

reformulat, cu căţelul, reformulări

textul tău încadrat la personale, se compune din două părţi. Un eseu, care poate fi scos foarte frumos din întreg şi refurmulat pe alocuri, acolo unde exprimarea este mai ciudăţică. Iar cealaltă parte că căţelul, o chestie mai personală, care nu îşi găseşte locul în eseu. Acum, referitor la tetxul tău, se vrea a avea un iz cioranian. Insăşi concluzia tetxului, pe care mi-o formez singur, mă duce la gândul unui citat de-al lui Cioran: "locul nostru este undeva între fiinţă şi non-fiinţă, între două ficţiuni"

referitor la refurmulări: "dacă atingem copacul, vom simți cât de aspră este scoarța lui, adânciturile, mirosul, poate chiar și energia pe care acesta o emană...". Poţi pune acolo "asprimea scoartei", ca sa aiba textul cursivitate si legaturi corecte.

Mai e si problema majusculelor. In prima jumatate nu le folosesti la inceput de propozitii, in a doua jumatate le folosesti. Ce-i asta, un text hibrid, doar pe jumatate postmodern? Deci, ar trebui sa te decizi asupra majusculelor, asupra genului, asupra formei. Si ca un raspuns la intrebarile tale, as veni tot cu un citat din Cioran: "fara iluzie nu exista nimic, e straniu sa afli taina realitatii in irealitate."

si nu o sa mai deranjez cu supararile mele acumulate in timp. Am incheiat, aici, sub textul dv.

foarte frumos din partea ta că oferi păreri pe texte, fără să interpretezi omul din spatele lor, indiferent cum este el, nebun, megaloman, activist, drogat, beat etc etc. Textul e un dar divin, menit să-l mântuiască chiar şi pe cel mai păcătos dintre intermediarii dintre Marele Creator şi public. Criticii literari tocmai asta fac, judecă opera literară, fără să dea verdicte despre patalogiile autorilor, fără să facă afirmaţii despre psihicul lor, megalomania lor etc etc. Eu mă bucur Ilie, că de-a lungul anilor, încă din 2005, ai comentat textele mele şi nu ai făcut referiri deviante la mine, ce ţin de lucruri care nu au legătură cu textul în sine. Pentru asta ai toată stima mea. Problema se pune cu ăştialalţi care s-au cramponat de personalitatea autorilor, de orgoliile lor, nereuşind niciodată să treacă de aceste bariere, pentru a aprecia un text, pentru a găsi frumosul dintr-un text. Ori eu ştiu că orice om e deranjat de lucrurile pe care le regăseşte despre sine în ceilalţi. Doar psihologii spun foarte clar că "Proiecţia este un fenomen fascinant, despre care cei mai mulţi dintre noi nu am învăţat în şcoală. El este un transfer involuntar asupra altora al comportamentului nostru inconştient, astfel încât ni se pare că aceste caracteristici există cu adevărat în ceilalţi oameni. Când suntem neliniştiţi în privinţa emoţiilor noastre sau a unor părţi de neacceptat din personalitatea noastră, noi atribuim aceste trăsături obiectelor exterioare şi altor oameni – din cauza unui mecanism de apărare." Eu, Ilie, recunosc că am bubele mele, defectele mele, recunosc că sunt orgolios, mândru, că-mi place uneori să mă laud cu realizările mele", dar cum rămâne cu aştia care fac pe sfinţii, pe autoritarii, pe ăştia care nu au îngăduinţă faţă de ceilalţi şi caătă mereu să îţi atragă atenţia despre lururile pe are le faci? Răspunsul îl dau tot psihologii: "De exemplu, când nu avem prea multă îngăduinţă faţă de ceilalţi, suntem dispuşi să le atribuim lor acest sentiment al propriei noastre inferiorităţi." Aşadar, Ilie, eu mă bucur că reuşeşti să treci peste aceste bariere. Mai mult de atât nu vreau să zic, să nu se supere unii. Îmi cer scuze doameni Elena pentru deranj.

dv ati spus foaret clar in comentariul dv nr 1 la mine "aceste dialoguri constructive" Este clar ca era vorba de toate dialogurile de sub postare, fiindcă cu mine nu aveaţi decât un singur dialog, iar celelalte dialoguri, prin excludere, nu erau sub această postare. Iata, ca se poate face o analiza fina si pe comentarii, ca sa nu mai existe interpretari. Am fost cu totii obositi, afectati, dar lucrurile se vor schimba in bine. Eu asa simt. Numai de bine!

fetişcanele plecau să culeagă melci, aici autorul ne prezintă melcul cu vorbe, în toată splendoarea sa. Ritmuri şi rime amintind nu numai de poezia barbiliană, ci şi de poezia clasicilor francezi. Finalul introspectiv ar trebui să dea de gândit.

şi ar fi frumos să vă dea editorii şi steaua roşie înapoi, deoarece aţi ţinut cont de comentariile constructive şi aţi dus textul la un nivel superior. Aşa mi s-ar părea corect.

Cred că doamna Elena s-a exprimat greşit. Era vorba, probabil, de alte discuţii de pe site, nu de discuţiile de sub acest text. Eu consider că toate comentariile de sub textul de faţă au fost extrem de constructive.

acelea aiurea, să ducă în direcţia bună. Altfel, ne îmbolnăvesc pe toţi. Mă uitam la mentalitatea utilizatorilor de pe Oasis des artistes, unul dintre cele mai mari siteuri de poezie din Franţa. De când sunt acolo, nimeni, niciodată, nu s-a legat de vreun autor, nu a făcut atacuri la persoană, nu a folosit limbaj agresiv, jignitor. Din contră, se caută frumosul din texte, se caută înţelegerea textelor, se caută punctele de rezonanţă. Şi tot acolo există nişte editori foarte activi, foarte vigilenţi, care nu permit nicio deviere. Nici a utilizatorilor şi nici a celor din echipa editorială. Avem de învăţat enorm de la cei de afară din prisma acestei mentalităţi. În privinţa talentului, pot spune că stăm, totuşi, foarte foarte bine. Chiar mai bine decât ei, fiindcă suntem măcinaţi de foarte multe probleme, de condiţiile sociale etc et. Felicitări şi mult succes!

poemul este o bijuterie!

În primul rând, mă bucur să vâd că unii s-au pus pe treabă, nu le dau numele. Textul este splendid, antonimic la structura lui de rezistenţă. Două lucruri trebuie să revizuiţi: Și-un țărm mă leagă de tine. / Şi ţărmul ce mă leagă de tine.

Acordaţi, în acest fel, mai multă importanţă ţărmului.

A doua chestie: Mâini calde îmi urcă / în suflet și înțeleg că

verbul şi înţeleg e nepoetic, zgârie urechea

acolo e vorba de o simţire profundă, a mâinilor calde, mult mai profundă decât înţelegerea.

Deci, verbul simt e mai potrivit.

Şi la final se impune un vers corelativ. Distanţa una de cealaltă sau de cineva anume?

aş veni cu o exprimare mult mai poetică:

nu sunt distanţate
de anii lumină

şi astfel intervine şi transcendentul în ecuaţie!

ZBANG!

erata: neplacuta in loc de neplacute

asociere neplacute de sunete de aici:

la fel de răsărite ca_cele moldovene

ca toate cele moldovene - si astfel se pastreaza si ritmul si rima interioara cu galcevele, care amplifica emotia poemului.

Un text bun, per total, demn de luat in seama!

Nu trebuie să respecte, dpdv ideatic, textul inițial. Sensurile pot fi modificate, inversate, tocmai prin prezența noilor cuvinte. Dorința de la sfârșit și elementele marine m-au dus la Eminescu. În acest caz, palimpsestul respectă doar o mică parte din cadrul inițial al naturii, plus dorința și starea de liniște. Numai de bine!

în care abia se simte vântul cum adie printre versuri, în care detaliile fine ale naturii şi ale chipului uman intră în rezonanţă, alcătuind ţesătura indestructibilă a nemuririi. Finalul palimpsestic, cu trimitere la Eminescu - Mai am un singur dor, ne arată consubstanţialitatea tuturor acestor trăiri care marchează generaţiile, diferenţa făcând-o doar tonul distinctiv al ficărui poet, particularităţile sale ce ţin de locul naşterii, de glia pe care fiecare încearcă să o apere cu mâinile goale ale cuvintelor şi cu metafora bătând ca o inimă în fiecare vers. Felicitări pentru această pregătire, ca o spălare de trup şi de suflet înainte de intrarea în templul luminii!