Pregătirea mea continuă

particularitatea aceasta a poemelor tale, starea aceasta respirabilă „ca-n linia întâi pe front”! Și eu sunt o fire rebelă, dar tu Dragoș cred că ești veșnicul înrolat pe toate fronturile de luptă, pentru toate ideile mărețe în numele cărora omenirea a sângerat! La tine până și poemele de meditație, de reverie, sunt abordate pieptiș, din cele mai incomode poziții! Acest poem, ca ape subterane nu ca subiect, îmi amintește de testamentul mistic al Mioriței, care numai a resemnare nu sună - ci ca privire lucidă în sine de pe un palier foarte înalt, care ne translatează într-un plan al cunoașterii dincolo de portalul acestei dimensiuni limitative. Evident că ești „învingător ca apărător al gliei
și apoi să mor liniștit, mândru de sânge/ pentru ai mei și pentru mine însumi
în primul rând”!
Tulburător manifest de credință, am plâns citind finalul apoteotic, și eu nu plâng ușor, nu-mi stau în fire sentimentalismele ușoare!
Mulțumesc!

în care abia se simte vântul cum adie printre versuri, în care detaliile fine ale naturii şi ale chipului uman intră în rezonanţă, alcătuind ţesătura indestructibilă a nemuririi. Finalul palimpsestic, cu trimitere la Eminescu - Mai am un singur dor, ne arată consubstanţialitatea tuturor acestor trăiri care marchează generaţiile, diferenţa făcând-o doar tonul distinctiv al ficărui poet, particularităţile sale ce ţin de locul naşterii, de glia pe care fiecare încearcă să o apere cu mâinile goale ale cuvintelor şi cu metafora bătând ca o inimă în fiecare vers. Felicitări pentru această pregătire, ca o spălare de trup şi de suflet înainte de intrarea în templul luminii!

Maria Elena Chindea, îmi scrii un comentariu emoționant, cum și-ar fi dorit cei mai mari scriitori ai lumii. Nu sunt decât un nepoet, un om modest, de-o sinceritate prea mare, viața trecând lesne pragul textelor mele. Mulțumesc din inimă!

Ionuț Caragea, mă surprinde în alt fel acest comentariu, neînchipuindu-mi că invers decât Eminescu îmi văd sicriul dintr-o rocă întreagă pe-o culme de deal ori de munte mic. O exista deja chipul unui poet anonim oriental Dadu Viș într-o piatră necercetată în lumea asta. Și o poate clinti, rostogoli din acel loc cine vrea.

Pentru că mă văd într-o lume orientală, un contemplativ, precum și un protestatar incurabil. Nu sunt om de acțiune, ci om de cuvânt, în ambele sensuri. Mulțumesc mult pentru încurajări, amândurora!

Nu trebuie să respecte, dpdv ideatic, textul inițial. Sensurile pot fi modificate, inversate, tocmai prin prezența noilor cuvinte. Dorința de la sfârșit și elementele marine m-au dus la Eminescu. În acest caz, palimpsestul respectă doar o mică parte din cadrul inițial al naturii, plus dorința și starea de liniște. Numai de bine!

Mulțumesc frumos.