Constantin Popa Istrițeanu

Când cade o stea, plânge și cerul Cu lacrimi fierbinți, ce-alungă iarna și gerul O clipă nefastă venită din noapte Acoperă glasul copilului ce încă se zbate,

Cercul culcat Seamănă cu o linie dreaptă, Care se tot adună Pentru a se odihni Aidoma unui câine obosit Sau ca… o cochilie cu melcul în

(1) În ziare, se tot scrie Mă întreb: așa să fie? Că bruneta, ca nevastă e chiar bună

(1) Viitura e cu noi Bine ar fi, unul din doi Politicieni să îi ia Și să-i ducă unde-o vrea! (2)

În fiecare casă Mereu trebuie zidită, Ca o fereastră spre răsărit Nu o femeie ca-n baladă Nici bogății ascunse în

„ Pilotului comandant, Adrian Iovan și studentei mediciniste Aurelia Ion, - In memoriam - Și cerul din care venim Mereu ne tot cheamă Și ne îndeamnă, Ca în

Mergând pe stradă S-a uitat la un ceas public Și... a luat din el timpul, Care l-a pierdut Când s-a născut Și pe care l-a folosit Să-și întregească viața Ce i se părea , Că... nu-i

Te vei odihni între ei Unul nepereche Celălalt pereche cu tine Demni urmași ai primului Voi, Amândoi, Tu și el

Unele cuvinte au apărut Se zice din lacrimile unor oameni Ce-au plâns: De bucurie, De durere, De

(1) În a noastre cimitire, anul ăsta nu știu zău Atmosfera de smerire a plecat la Dumnezeu Iar în urmă a rămas... doar veselie

Când mă închin, Simt, că parcă devin O fântână, Cu cumpănă Pierdută într-o câmpie fără margini Și lipită de un colț de cer albastru,senin. Mișcarea mâinii Seamănă

Unul pleacă spre Cabul, Și ajunge la Cahul Dar, cu-o blondă după el Că-i simpatic și... cam chel. 29 ian 2010

Aproape de nori Sunt ei, călătorii cocori Ce la început de toamnă, acum... Își caută prin văzduh al lor drum, Care să-i ducă departe, departe... Spre cealaltă a pământului parte Unde soarele

Acest, enigmatic mâine Oricum, că vrem , că nu vrem, el vine Și-n ale sale brațe ne-nvăluie, ne cuprinde Și ne afundă în nevăzute unde Când, undeva un cuptor

A fost, că trebuia să fie Si-a ta amintire s-o păstreze, s-o știe Că în a timpului calendar E o zi, cu al său nimb, cu al său har În prima săptămână Din

De-alde Mircea, doi au fost Unul zis, și cel Bătrân Bun ca Vodă, ca stăpân Cel de azi e, fără haz și fără rost. Ian. 2010

E sfârșit de an An fără de număr și de nume Rătăcit în timpul Ce înghite o lume Când se –aude în surdină Cântec cu

Oare dacă aș rămâne, Fără a spune Nici un cuvânt, întins Pe lutul stins După arșița zilei Privind către Calea Lactee Ce pare că din stele, face un contur

Visez cu ochii deschiși Mergând pe străzi Fără a lua în seamă nimic, nici-un amănunt Privesc oamenii Fără să-i văd Și pe lângă ei Ca și

Uneori, cufundat în visare mă gândesc: Dacă toate de lângă noi, Sau din îndepărtatele zări Au un sens, Ori o esență a lor!? Pe care înfrigurați

Eu acum, puține cuvinte vă spun: Să aveți un an mai bun Decât cel ce-i pe trecute Daruri și împliniri mai multe Și de Sus...sănătate și inspirație Iar din partea cititorilor și confraților:

(1) Cine își bate în talpă cuie Greu la deal o să se suie. (2) Plănge-te doar la

Vanghelie a zis: trebuie să fii bun și tare Se subînțelege: acasă și-n politica cea mare Însă mai ieri, cu oiștea în gard, din nou a dat Când a spus: altfel de partid ești... \"ejaculat\"!

O pasăre a fost lovită Din întâmplare, de-o piatră aruncată, Cândva de un om, Rudă cu cel, ce a stat sub un pom Și ea a căzut însângerată Și cu privirea rămasă