Poezie

Sens și rost

1 min lectură·25 ianuarie 2012

Mediu

Cercul culcat

Seamănă cu o linie dreaptă,

Care se tot adună

Pentru a se odihni

Aidoma unui câine obosit

Sau ca… o cochilie cu melcul în ea

Aflat în repaos

După un mic haos

Stârnit de o iute ploaie de vară

În timp ce luna spune mării:

Că e singura oglindă

În care se vede cum se plimbă

Într-o noapte, fără început, fără sfârșit

Ca apoi, să se ascundă

Pentru că, s-a spus:

Să fie Lumină?!

Și s-a făcut Lumină!

Și de-atunci, Soarele a apărut ziua

Iar noaptea, Luna și stelele

Ca totul să aibă... un sens, un rost

Și cercul s-a sculat și s-a închis

Focul dintâi s-a mai stins

Iar timpul s-a frânt:

În clipe, ore, zile și ani

Ce sunt pentru el doar…

Niște efemeride.

29 - 30 2010

002.031

Constantin Popa Istrițeanu. “Sens și rost.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/constantin-popa-istriteanu/poezie/13999259/sens-si-rost

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.