Constantin Enianu

Tu cauți tropi în versurile mele Când quasar se-arată licărirea ta Să furi din cer doar licurici nu stele Ce-armonizează calea la gândirea mea Cunoscând o normă normei

\'\'ești în țara berei blonde și-a cârnaților cu piele\'\' dar o grijă ai sub sonde care sorb țițeiuri grele energia lor străbate numai dacă știi distanțe de foraj când dai din coate și

să te ating copilă apoi întrun dezgust prima mea iubire s-o presupun pătată de vreun altul cu același gest îngust ca primitiva formă dintr-o natură dată sunt astfel de firi deprinse și în

În firea ta se luptă reci materii Ce spirite înnăbușesc perfid În mintea mea rămân memorii Să-nfrângă-acumulările de vid Și ne convingem amintind că unici Vom fi rupând

când omul are demnitatea-n teamă iar prețul lucrului e pus persoanei ischemia intră în setea goanei rătăcindu-ți faptele de seamă când binele și adevăru-s relative iar

Timpul pășeșete același pe trotuare Răscolind prin urme ce s-au șters: Și-a tale sunt pe-acolo-n terminare Cu indiferență privind la orice mers Ca indiferența unui Tu sau Eu Sunt noi

gândind la A. Malraux e tutelară mintea în lumină semănând c-o fabrică de visuri ea în miezul lumii se alină cu forme farmec și abisuri prin afirmări negări ce curg consult un

antistene putea să-l numească plato nu vasile cum îi zic vecinii cimitirului de automobile unde fantomele stau pe capote și așteaptă noi mărci să apară vasile când avea vizitatori dădea din

amic îmi este cel ce-mi ține locul poeziei precum ideea-n formă de adevăr sau de iubire-n jocul copilăriei care-mi port ca normă așa simt pacea mamă peste toate că teama de-a muri

trec subtil și-aiurea-n gând semne trag de păr pe rând și mă doare-n gene rana că-s ușor de greu ca pana și un fir de parce torc ca să pot rosturi să storc din lumina largă plasă și îmi

Iau unii Arta și Religia în joacă Suficienți găsind ecarisorii care Nu înhumează și nici incinerare Nu acceptă ca pagube să facă Pare normal ca forma minții scurte În scurtă acțiune să

Să mă alint cu viața nu e un cherem La care să mă prind deprins fiind Cu simplitate de plăcere ca-n harem De amețeli prin cărnuri scormonind Inteligibilul nu pot lăsa

Dramele sentimentale nu-s la poeți Un bun meniu din care să te-nfrupți De-aceea tu vei înghiți de la șireți Eternități de-o clipă ca să lupți Apoi cu dor distrus sau

neant numesc scolasticii Forma spre care am pornit încet-încet din ea surâde maiestos și norma descinsă-n minți aprinse de hamlét Forma văd cum stă mereu în față căci vrea amintire