Constantin Enianu

Iluziile doar mă mai țin încă viu Că ochii nu mi-s arși de-ntunecime Când viața râde de ce-am vrut să fiu Sau ce voi fi amestecat prin rime Tot ce a fost sau ce va fi în azi Se-ntinde

Pe nimeni nu iubești de aceea nimeni stă alături de tine fiind ciclop lângă femeia cu privire de lavine zăpezi zdrobesc fără să doară și te iubesc căci nu mai pot să duc o piatră de la

mă întind ca un ziar în luncă soarele-mi alintă literele negre răscolind nostalgii de istorii ce încă se zbat în minți și suflete alegre ca un câine bolnav mănânc iarbă belicoșii țânțari îi

Frida Kahlo toată viața și-a metamorfozat trupul chinuit prin pictură. Născută în Mexico City, în 1907, an de început al marilor revoluții, Frida și-a improvizat propria libertate pentru a transcende

Înțelegerea fenomenelor cunoașterii și culturii în legătură cu viața (în accepție de viață psihică, spirituală sau devenire cosmică) constituie încercarea școlilor filozofice neoromantice germane

Jacob Levy Moreno, sociolog și psihiatru american, originar din România, este creatorul sociometriei – o teorie și un grup de tehnici și procedee pentru măsurarea unor elemente de psihologie

Henri de Toulouse-Lautrec, într-un stil unic a insuflat pânzelor sale vântul nebuniei din satul Montmartre, la sfârșitul secolului 19. Montmartre, în memoria colectivă, este asociat cu dansatoarele

pierzîndu-mi vața viața ta păstrez fiind iubirea în nădejdi păzită din ochii-ți vii încerc s-o recrutez ca să mai am durere de elită te părăsesc ademenind puterea cu care altul mă va

Mai geloasă e poezia ca tine. Simt cum mult rău îmi aduce. Totuși văd în metaforă un bine: Energia de-a fi altu-mi produce. Orice elan supus zboară în jos, Deși-i dorești s-atingă

Plecarea ta a stins acele angoase Adunate în mine să mă prefacă-n sort – Panopticum de forme din ale mele oase Trecând ca vremea unui banal transport… Azi nu mai

Mi-e frig și-n luturi la olari mă duc Într-un cuptor să iau noi forme (Oasele-mi sunt reci și merg năuc Prin vremea de schimbări diforme) Mi-e dor de popoarele romane Puse

Știința celor mici cu clipa-n preț Ades ademeniți de falși discipoli Nu se deprind cu vreun dispreț Prin care marii trec ridicoli Oricât le este semeția stoarsă De vremuri tulburi cu trăiri

Cel mai mare mister al omenirii este moartea. Shakespeare a numit-o „țara necunoscută“, ținutul „de unde nimeni nu se mai întoarce“. Toate culturile lumii au analizat-o și s-au mirat de

Tu treci tăcut cu suflet de popor Și nu pretinzi aceasta ca scuză Copil fiind nu ai avut izvor Nici codru să le iei ca muză Izvorul tău vine din loc ce nu e Nici urbe nici

Oricât se primenește lumea-n soartă Sătul de-acest stereotip cântat de sfere Mă face să culeg puțină-nvăpăiere Curtând cu simțul bun adânca artă Amintesc de Tasso ce

Vorbești de Absolut ca să mă frământ Pacea luminii se manifestă ades Pe umeri de-atlanți având legământ Cu toate-ale vieții de piscuri și șes Dumnezeu e acel verb de

am căutat adesea lucru-n sine dar n-am găsit în scris răspuns cuvântul folosit de orișicine nu poate lămuri ce am expus chiar dacă uneori pare o cheie fragmentarii poartă-n el cuvântul în