Dragoste cu ciorapi

Bună Constantin,

Vijelie a simțurilor, teatrală a imaginilor, superb.
Am reușit să simt tot poemul, încercând și reușind în mare parte să-l vizualizez; era să plâng la \"culegem mălai din mămăligă, și stingem lumina în frigider\", \"taci fără mine\", durerea mai mare ca ironia, în cuvintele-ți. În final te-am văzut în ușă, în mână cu un ursuleț căruia-i dăruisei ultimul ciorap de schimb al întregului armistițiu.
Mă iartă că sunt puțin zăpăcit de imagine.

Cu mult respect,

Crizele dintre îndrăgostiți hrănesc poeții, ai creat și tu un text foarte interesant ce se alimentează dintr-o iubire dramatică. Sunt bine jucați și sublimați ciorapii, văd și o stăpânire impresionantă a metaforei, a paradoxurilor, a ludicului. Aș îndrăzni, totuși, să-ți recomand să arunci din acest poem versurile: \"și-mi tragi obrajii din curea\", \"urzind venele în ițe de război ritmat\". În final ai putea lăsa doar \"scot masca și mă rog cu ciorapul tras peste gură\". Așa cred că poemul e mai clar, mai abrupt, mai direct, mai sigur de propriile calități. Da, și să nu uit să-ți spun că titlul e foarte bun. Ne mai citim.

...shi (chiar) ai scris ff bine (acolo). mi-o placut (shi) imagine, (shi) vocea, (shi) gandul transformat (uneori) intr-un altar (de parca femeia ar fi timpul care ne-nconjoara cu tacerea ei mare).
fain

cu stima, blueboy

\"Revin la tine supărat
cu dragostea într-un picior
îmi dai ciorapi de schimb
și-mi tragi obrajii din curea,
mi-e foame, \"


.... imi vine sa-ti spun si ce daca... poate in 1907!!!

Bună, Romulus!
E importantă pentru mine vizualizarea altora, mai ales că de multe ori se întâmplă să fie atât de diferită de propria-mi vizualizare, dar, de data aceasta impresionant e complementarismul între cele două vizualizări, a ta și a mea. Îți iert zăpăceala și mă bucur de ea!:) Frumoasă imaginea cu ursulețul!!!!


Cu drag,
Constantin

Uln, îmi vine să îți spun că 1907 e acasă la el și în 2007, nu crezi? Mai ales cu “mălaiul cules din mămăligă”:)!

Tamara, ai să râzi, dar în prima variantă a acestui text nu era nici urmă de “obraji”, iar finalul era simplu, exact cum l-ai simțit și tu, \"scot masca și mă rog cu ciorapul tras peste gură\", dar, până la urmă am zis să mă mai complic un pic. Cine știe, poate am să revin la varianta inițial...
Merci pt popas!

Păi, da, Blueboy, așa e, femeia este timpul care ne-nconjoară cu tăcerea ei mare, doar că, uneoir, acea tăcere devine insuportabilă și atunci ne punem noi înșine mâna la gură!